Este evident ca are...de toate !!(mama!!) Sa speram ca nimeni nu va mai ...plange !!!
sâmbătă, 27 octombrie 2012
joi, 25 octombrie 2012
25 Octombrie......................
Declinul armatei ROMANE versus ascensiunea puterii armate ANGOLEZE
“În tinereţea sa revoluţionară, actualul preşedinte portughez al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, făcea parte din Partidul Comunist al Muncitorilor din Portugalia care activa în ilegalitate. În 1976, Barroso a fost arestat de către serviciile de securitate, suspectat fiind de participarea la un atentat.
Vă prezentăm un comentariu al domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, cu privire la colaborarea militară dintre România şi Angola.
După două săptămâni de arest, Barroso a ajuns să-şi schimbe principiile de viaţă, valorile la care se raporta şi convingerile politice, beneficiind în schimb de sprijin pentru studii în SUA, de unde s-a întors în 1980 direct în conducerea Partidului Social Democrat (de centru-dreapta).
În 1991, Barroso a fost folosit de americani, prin intermediul guvernului portughez, în negocierile de pace din Angola, fostă colonie portugheză până în 1975. La acea dată, rebelii UNITA, conduşi de Jonas Savimbi şi sprijiniţi de SUA, fuseseră abandonaţi de armata Africii de Sud şi erau pe punctul de a se preda. Numai că Barroso nu era un arbitru imparţial şi a întărit poziţia rebelilor UNITA în detrimentul lui Jose Eduardo dos Santos, preşedintele care a guvernat ţara din 1979 până în prezent. Pacea de la Bicesse, negociată de Barroso, a durat doar doi ani (1992-1994, timp în care UNITA a fost alimentată cu arme de Occident, fapt ce i-a permis să reia lupta armată încă 3 ani.
Misiunea românească „Sirius” s-a derulat în perioada 15 ianuarie 1981 – 15 decembrie 1982 şi a constat în pregătirea personalului navigant (inclusiv în elemente de întrebuinţare în situaţii de luptă-atac la sol) a personalului tehnic, de comandă şi stat major angolez. Guvernul angolez al lui Jose Eduardo dos Santos a organizat o licitație la care mai participaseră Elveţia, URSS şi Portugalia, ea fiind câştigată de România,întrucât Ceauşescu a decis să ofere un preţ mai mic (valoarea contractului se ridica la 32 milioane USD) şi o perioadă de şcolarizare mai scurtă. Grupul „Sirius” era format din 150 de persoane: instructori de zbor, ingineri militari, maiştri militari, subofiţeri şi translatori. Angolezii au ales ca loc de constituire a şcolii de zbor localitatea Negage, o fostă cazarmă a aviaţiei portugheze, cu o pistă betonată de 1.200 de m. Aparatele de zbor (12 I.A.R. 823, 6 bimotoare B.N.2 „Islander” şi 6 elicoptere IAR 316B) erau fabricate în România şi au rămas în Angola după ce românii s-au întors acasă.
În 1997, rebelii UNITA rămaşi în pană de muniţii și armament greu au fost salvaţi de România, care după executarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu a schimbat macazul, făcând cele mai neinspirate alegeri. În 1997, singurele unităţi de rachete sol-sol ale armatei române erau Brigada 37 dislocată la Ineu și Brigada 8 de la Tecuci. Concret, era vorba despre sistemele de rachetele ale artileriei cu o singură treaptă, utilizând combustibil solid – FROG-3 (3 baterii x 8 lansatoare montate pe şasiu auto + încă 8 rachete pregătite de lansare) şi Frog-7b (3 baterii x 8 de lansatoare auto LUNA-2M + încă 8 rachete pregătite de lansare), în total 400 de rachete, a căror rază de acțiune era de 27 km şi respectiv de 68 km.
Acest “scut” militar al României a fost “prăduit” la adăpostul integrării noastre în NATO, “casarea” lui realizându-se ca urmare a emiterii Hotărârii nr. 0103/1997 a CSAT referitoare la restructurarea unor Mari Unităţi și Unităţi din compunerea la pace a Sistemului Naţional de Apărare, întărită prin Hotărârea de Guvern nr.110/14.04.1997. Conducerea politică a României a stabilit ca echipamentele să fie transferate la ROMTEHNICA pentru a fi transportate prin Africa de Sud şi dezmembrate în SUA sub coordonarea serviciilor secrete din Israel. Procedură posibilă, întrucât forţele armate din Romania s-au găsit în 1995-1997 în stadiul Procesului de Planificare şi Analiză, în care întreg arsenalul lor a fost verificat şi inventariat de experţi militari ai Pentagonului.
Prin urmare, sistemele de rachete româneşti au fost îmbarcate pe nave transcontainer israeliene sub supravegherea directă a col. Eliezer (Eli) Pincu, şeful Directoratului de Securitate al Ministerului Apărării din Israel, un evreu născut la Galaţi.
De la prima vedere pare dubios traseul navelor transcontainer israeliene, pentru că odată ieşite din Marea Neagră și Marea Egee direct în Marea Mediterană, în loc să vireze stânga, navele israeliene operate de agenţi evrei au înconjurat întreg continentul african, făcând şi o escală în Africa de Sud, de unde doar un naiv mai putea crede că vor ajunge din nou în Marea Mediterană şi de acolo în Israel.
Lucrurile s-au limpezit de la sine, Human Rights Watch publicând pe 13 aprilie 1999 un interviu pe care Alex Vines i l-a luat lui Richard Cornwall, profesor la Institutul pentru Studii de Securitate din Pretoria-Africa de Sud. Interviul intitulat “ANGOLA UNRAVELS: The Rise and Fall of the Lusaka Peace Process” menţiona faptul că rapoartele de monitorizare ale ONU apărute în 1998 (ca rezultat al monitorizării pe parcursul anului 1997) identificau teleportarea unui mini-arsenal direct în curtea rebelilor UNITA, constând în 8 elicoptere, 50 de tancuri, 70 de TAB-uri și 50 instalaţii lansatoare de rachete Luna 2M ( Frog 7).
Fapt confirmat şi de Angola Peace Monitor, nr. 8, Vol. V, din 29 Aprilie 1999, prin Sean Cleary, director al Strategic Concepts Ltd din Africa de Sud, fost secretar la ambasada de la Washington ( 1978-1982) şi apoi Consul-General al Africii de Sud în SUA ( 1982-1983 ), director general în cadrul Oficiului de Administrare al Namibiei (1983-1985). Acesta a fost printre puţinii oameni care au intrat în posesia documentelor de însoţire ale transportului maritim efectuat de compania israeliană ZIM cu respectivele rachete Frog-7, descoperite la rebelii UNITA. El a adăugat că în plus, la bord mai apăreau şi 2 elicoptere IAR-316 B Alouette provenite din România şi că astfel ţara noastră a încălcat embargoul ONU.
Acum, că ne-am lămurit de ce a fost nevoie să fie retrase din înzestrarea armatei române rachetele Frog şi unde au ajuns ele cu adevărat, trebuie să mai amintim că ulterior, tot pentru aşa-zisa accedere a României în NATO, s-a trecut la defrişarea trupelor de rachete AA şi a aviaţiei militare. S-a început în 1999 cu transferarea tot către Israel a divizioanelor AA de rachete S-125 Neva și a continuat în 2002 cu scoaterea din înzestrarea armatei a celor 16 MIG-29 A şi 4 MIG-29 UB (cele mai noi aparate de zbor ale aviaţiei, achiziţionate în perioada 1989-1991) care aveau o uzură sub 1.000 de ore de zbor şi a celor 23 de MIG-23 MF (achiziţionate în 1983, singurele avioane cu geometrie variabilă pe care le-a avut România vreodată). Această nouă lovitură dată armatei a condus la desfiinţarea regimentului 57 aviaţie de la M. Kogălniceanu, cel care apăra Dobrogea şi litoralul, precum şi la desfiinţarea regimentului 93 aviaţie de la Timişoara, cel care apăra graniţa de vest a României. Guvernanţii români au comis toate aceste orori în mod premeditat în speranţa iluzorie că liderii SUA şi NATO le va aprecia devotamentul de slugi şi că vor înarma România cu cea mai nouă tehnică de luptă, gratis.
Întorcându-ne la Angola, războiul civil s-a încheiat în 2002 și după 3-4 ani de reconstrucţie rata creşterii economice a acestei ţări fost uluitoare (20% între 2005 – 2007). Acest lucru a fost posibil prin stimularea masivă a exportului, în special de petrol (Angola fiind, după Nigeria, pe locul doi în Africa la exporturile de petrol) de gaze naturale şi de diamante. În 2009, după 7 ani de pace, Angola avea un Produs Intern Brut (PIB) de 8.900 USD pe cap de locuitor, în timp ce România, fără nici un război civil avea 11.500 USD pe cap de locuitor.
La sfârșitul anului 2011, Angola, care din 2008 deține 10% din acțiunile Băncii Portugheze pentru Investiții, anunța că este dispusă să ajute fosta metropolă, Portugalia, a cărei prognoză pe anul 2012 indica o contracţie economică de 2,8%, în timp ce Angola previziona o creştere economică de 12%. Mai trebuie amintit şi că PIB-ul pe cap de locuitor al Portugaliei era de 21.800 USD.
În iulie 2011, cancelarul Angela Merkel, cel mai puternic lider al popularilor europeni, şi-a călcat mândria ariană în picioare vizitând Angola pentru a primi de la Jose Eduardo dos Santos semnătura pe contractele de achiziţie a 8 nave germane de patrulare şi de construire a 2-3 hidrocentrale. În aprilie 2012, fosta slugă a lui Jonas Savimbi, devenit între timp preşedintele Comisiei Europene, adică Manuel Barroso (laureat al premiului Nobel pentru pace pe 2012, nu-i aşa ?) s-a milogit să fie primit de Jose Eduardo dos Santos în Angola. Ocazie cu care, după ce portughezul Barroso, fiorosul susţinător al lui Traian Băsescu (ministru al Transporturilor în 1997) de la referendum, a fost umilit îndeajuns de fostul sclav dos Santos, acestei ţări i-a fost acordat statutul de aliat privilegiat şi strategic al Uniunii Europene în Africa.
Adevărul este că SUA, urmărind propriile interese, a dictat UE sistarea importului de petrol din Iran şi Europa a rămas în aer cu aprovizionarea cu petrol. Salvarea UE a venit din direcţia Angolei care a acceptat să înlocuiască Iranul în privinţa livrărilor de petrol. Deşi Jose Eduardo dos Santos a devenit prieten de conjunctură cu Barroso n-a uitat nici o clipă că România (în prezent membru al UE) a înarmat opoziţia UNITA prelungind durata războiului civil din Angola cu încă cel puţin 2 ani.
Profitând de statutul obţinut dar şi de balanţa excedentară de plăţi, pe 12 martie 2012 Angola a încheiat o înţelegere cu partenerul său cel mai loial de peste 35 de ani – Rusia, prin care Rosoboronexport (Romtehnica ruşilor) livra trupelor de uscat şi aviaţiei angoleze tehnică de luptă şi muniţiile aferente în valoare de 1,134 miliarde USD, din care se plătesc 575 milioane USD în 2012, restul în 2013.
Aviaţia angoleză va primi: 6 avioane multirol Su-27SK aproape noi (30 milioane USD/bucată) + 12 avioane MiG-27D (variantă de MIG-23 pentru atac la sol – 20 milioane USD/bucată) + 12 avioane noi de şcoală Yak-130 (156 milioane USD) + 2 avioane noi de transport greu Il-76MD-90 (80 milioane USD) + 2 elicoptere noi de transport greu Mi-26M ( 36 milioane USD ).
Trupele de Uscat vor primi : 77 tancuri T-72BM (modernizate) + 100 tancuri T-72BA nemodernizate + 300 tancuri T-64B + 30 autotunuri 2S19M1 cal. 155mm (75 milioane USD) + 200 transportoare blindate pe roţi BTR-80 şi 200-BTR-T + 150 maşini de luptă ale infanteriei BMD-2 și 150- BMP-1D (210 milioane USD) + 1.000 camioane militare KamAZ-4350, 5350, 6350 + 100 autospeciale GAZ 66.
5 zile mai târziu, pe 17 martie 2012, a mai fost încheiată o înţelegere între Angola şi Rusia, pentru un alt lot de tehnică militară în valoare de 4.538,7 milioane USD. Aviaţia angoleză va primi: 12 avioane multirol noi Su-30MK3 (720 milioane USD) + 2 avioane cu geometrie variabilă MiG-23BN second hand (30 milioane USD) + 4 elicoptere noi de atac Mi-28 (140 milioane USD ) + alte 2 avioane de transport IL-76MD + 2 elicoptere transport Mi-26M + 12 UAV de tip Dozor 600 (48 milioane USD) + 250 rachete aer-aer R-77 RVV-AE 50 + 100 rachete aer-navă Kh-31PM şi 50 P-270 Moskit + 250 bombe dirijate pe fascicol laser KAB-500L + 2.000 de bombe ghidate prin senzori optici -TV -KAB 500KR şi 1.000-KAB-1500KR + 250-KAB-500T.
Apărarea AA angoleză va primi 2 instalaţii lansare de rachete AA cu rază lungă de acţiune S-300PMU-2 (400 milioane USL) + 4 instalaţii Tor-M1 (100 milioane USD) + 20 sisteme AA Pantsir-S1 (320 milioane USD. Marina militară va primi: 4 corvete noi purtătoare de rachete din clasa Tarantul înarmate cu Kh-35 Uran (260 milioane USD).
Trupele de uscat angoleze vor primi: 12 instalaţii APR tip BM-30 (MRL)cal. 300mm (145,2 milioane USL) + 100 tancuri noi T-90S (390 milioane USD)+ 300 tancuri second hand T-55 modernizate + 50 de tunuri 2A65/MZ-146-1 cal. 152mm (40 milioane USD ) + alte 12 autotunuri 2S19 BMP + alte 1.000 de BTR si BMD + 500 autoturisme de teren blindate GAZ-2975 -HMMMV(50 milioane USL).
Întreaga cantitate de muniţie precum şi tehnica de luptă deconservată şi modernizată a fost livrată prin 2 transporturi pe mare până în septembrie 2012. Avioanele noi urmează să fie livrate până la sfârşitul lui 2012. Din totalul de 4.538,7 milioane USD s-a convenit să se plătească astfel: 2012 – 2,250 miliarde USD (Angola nu plăteşte nimic, această tranşă se consideră un ajutor acordat de Rusia); 2013-10 milioane USD; 2014-552,5 milioane USD; 2015-562,5 milioane USD; 2016-562,5 milioane USD; 2017-562,5 milioane USD.
Raportată la actuala armată angoleză (efective de 110.000 de militari), aflată într-un proces accelerat de înnoire a tehnicii, armata română (care este şi membră NATO) nu va primi nimic fără bani de la nimeni şi va fi obligată să nici nu viseze la tehnologie de ultimă generaţie, operând încă un deceniu aceleaşi obuziere M-30 cal. 122 mm, produse în perioada 1939 – 1955 și aceleaşi tunuri anti-tanc M1942, M1939 şi D-44 din al 2-lea război mondial”.
miercuri, 24 octombrie 2012
Unul beat pe dansul pinguinului.Mori de ras
HAIDETI SA ,,NE MAI SI RADEM " - vorba unui clasic ..in viata !!
F.M.I - ne spune ca,, euroiul creste " (daca nu punem stampila unde ..trebuie..desigur ) !!
Eu credeam la fel ca Albionul - adica mai degraba ,,se duce dracului!"
Om vedea ..vorba orbului!!!
luni, 22 octombrie 2012
Aurel Rogojan:
Aurel Rogojan: Viktor Orban şi guvernul Ungariei sprijină “patrioţii români care cooperează cu Budapesta”
În timp ce, la Oradea, filiala Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) Bihor a fondat Comisia pentru Apărarea Drepturilor Maghiarilor din Bihor, la Budapesta cotidianul “Nepszava” nu scapă prilejul de a insinua cât de periculos escaladează Crin Antonescu extremismul în Partidul Naţional Liberal, pe care medii politice de la Budapesta l-ar dori dezmembrat, iar coaliţia USL, spartă până la alegerile din decembrie.
Am alăturat cele două mesaje, primul din presa de limbă maghiară din România, pentru a nu lăsa neobservate nişte detalii, aparent minore, dar decisive pentru impunerea, consolidarea şi escaladarea unei teme în mentalul opiniei publice mai puţin avizate, dar interesate de pretexte care să poata fi invocate în detrimentul relaţiilor româno-maghiare – coordonarea, congruenţa şi focalizarea intenţiilor şi declaraţiilor politice cu propaganda şi acţiunea practică.
Înfiinţarea Comisiei pentru Apărarea Drepturilor Maghiarilor din Bihor a fost anunţată în ziua imediat următoare intervenţiei liderului Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Laszlo Tokes, la recentul Congres al Partidului Popular European, unde acesta a declarat: “Partidul Popular Maghiar din Transilvania propune un astfel de program de descentralizare, de regionalizare, care va conduce la un sistem de federalism în România”. Numitul congres a avut loc la Bucureşti, declaraţia fiind făcută în Palatul Parlamentului şi într-o reuniune patronată de preşedintele României.
Pentru a oferi, cât de cât, o motivare a programului Partidului Popular Maghiar din Transilvania, “Uj Magyar Szo” – cotidian de limba maghiară editat la Bucureşti – îşi informează cititorii, dar şi atasaturile ambasadelor care monitorizează presa ori redactează rapoartele diplomatice, că respectiva Comisie ar fi chipurile motivată de acţiunile antimaghiare, care au avut loc în mod repetat, în ultima perioadă, respectiv de manifestările agresive. Despre care manifestări, unde şi când au avut loc sau cine au fost autorii, numitul cotidian nu suflă nici un cuvânt. Suntem, în schimb, avertizaţi că “(…) activitatea comisiei va fi sprijinită de specialişti voluntari”. Cine şi de unde vor fi aceşti “specialişti”, nu ni se spune.
În faţa tainei, nu ne rămâne decât certitudinea că nu sunt militanţi ai partidului respectiv şi nici activişti ai unor organizaţii neguvernamentale. Sunt “specialişti”. În ce anume? În conceperea şi lansarea de provocări şi diversiuni, drept pretexte ale acţiunilor extremiştilor unguri care au depus jurământ să sfărâme unitatea şi indivizibilitatea teritorială a României? Se va găsi cineva să ne admonesteze că nu trebuie, cei mulţi şi neavizaţi, să le ştie chiar pe toate. Dar este oare suficient să ne încredem în “cunoaşterea strategică avansată, amplă şi profundă” a simţurilor secrete ale statului român, din moment ce ele abia de acum înainte îşi pun problema “creării unor aparate puternice de cunoaştere, pentru a putea preveni, pentru a beneficia de oportunităţi, pentru a înţelege mersul naţiunilor într-un viitor marcat de multe provocări”?(www.sri.ro, 18.10.2012)
Întrebarea îşi are rostul ei. O analiză a academicianului Dinu C. Giurescu (cotidianul.ro, 18 martie 2012) atrage atenţia asupra trendului accelerat al manifestărilor, explicite în scop, ale neorevizioniştilor unguri, după cum urmează: 10 între 1996-2000; 9 între 2001-2004; între 2005 şi 4 iunie 2011 – 88. Total 107. După data la care se închide evaluarea, între 4 iunie 2011 şi până la zi (19 octombrie 2012) rezultă a fi avut loc alte peste 100 de asemenea manifestări. Adică într-un an şi patru luni, cât în 16 ani anteriori! Oricine, chiar şi neavizat, realizează ce se întâmplă.
În a doua jumătate a anului în curs, nu poate rămâne neobservată frecvenţa mesajelor agresive, de genul: “Politica de asimilare a maghiarimii din România se continuă de 92 de ani încoace” (Laszlo Tokes), “Noi dorim o Românie federală, o Transilvanie regională, un Partium autonom”, Manifestul de la Baia Mare care instigă la intoleranţă etnică: “Maghiari, nu vă amestecaţi cu românii!”, declaraţia ambasadorului Ungariei la Bucureşti: “Autonomia e singura soluţie de compromis, o vom obţine!”, “Ocupanţi români, căraţi-vă!”, mesaje în limba maghiară, postate pe YouTube, prin care se cheamă la eliberarea Ardealului cu arma în mână, şi videoclipuri cu tineri în uniforme ale Gărzii Maghiare care se antrenează în acest scop. Unde altundeva decât în Tabăra Tineretului Maghiar de la Borzont-Harghita! O tabără sponsorizată, al patrulea an consecutiv, din bugetul consiliului judetean.
Anterior celei mai recente lansări în media a temei extremismului românesc, pe 8 octombrie a.c., premierul Ungariei, Viktor Orban, a dat tonul, exprimându-şi preocuparea în legătură cu riscul apariţiei unor tendinţe politice naţionaliste în România, după cum a transmis Agenţia MTI, de la Budapesta până la Vladivostok şi Los Angeles.
Cu ocazia Conferinţei Rezistenţei Ungare (MAERT), desfăşurată la Budapesta, Orban a declarat că Guvernul ungar are toate motivele să fie preocupat în legătură cu evoluţiile politice din România, dat fiind că, ani întregi, nu au existat mesaje politice de genul celor de acum. Potrivit MTI, Orban a declarat că Guvernul ungar îi susţine pe patrioţii români care cooperează cu minoritatea ungară şi cu Budapesta. Conferinţa Rezistenţei Ungare (MAERT) este reuniunea anuală a politicienilor de etnie maghiară din ţările vecine cu Ungaria. Aşadar, politicienii români de etnie maghiară fac parte şi dintr-o mişcare de rezistenţă. Rezistenţă la ce?!
Dacă este pozitiv sau nu faptul că liderul naţionalist- radicalilor unguri, acelaşi cu premierul Ungariei şi stăpânul extensiilor subversive ale serviciilor sale secrete în România, vorbeşte despre “patrioţii români care cooperează cu (…) Budapesta”, ar trebui să aflăm de la autorităţile naţionale de securitate. Acelea chemate, prin litera şi spiritul Constituţiei, prin forţa legii, să nu îngăduie nici unui cetăţean român să decadă la condiţia cozii toporului care-i ameninţă patria părinţilor, copiilor şi fraţilor.
duminică, 21 octombrie 2012
Conform unui sondaj realizat de Public Affairs, în perioada 15-18 octombrie 2012, mai mult de jumătate dintre români sunt încrezători că USL va obține majoritatea în viitorul Parlament, respectiv 60,5% din mandatele din Camera Deputaților și 62,6% din Senat, în urma redistribuirii. Potrivit aceluiași sondaj, 52,1% dintre români ar vota la scrutinul legislativ din 9 decembrie cu USL, în timp ce un prcent de 66,1% dintre respondenţi îl plasează pe președintele Traian Băsescu în topul nefavorabilității.
vineri, 19 octombrie 2012
CA INTRE .....FRATII DE CRUCE!!!!
DEZVĂLUIRI ŞOCANTE în sânul PDL. Gelu Vişan: Radu Berceanu mi-a oferit ŞPAGĂ. Ce spune Berceanu
19 Octombrie 2012
7
Deputatul PDL Gelu Vişan îl acuză pe fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, că i-ar fi oferit şpagă, în 2008.
Gelu Vişan a făcut această dezvăluire joi seară, în cadrul unei emisiuni difuzate de România TV, potrivit Ziare.com.
Fostul ministru al Transporturilor ar fi vrut să îi dea mită deputatului PDL în jur de 100.000 de euro pentru ca în locul Stadionului Tineretului din Craiova, care trebuia dărâmat, să se construiască un mall.
Gelu Vişan a explicat că, iniţial, nu a dezvăluit nimic despre acest lucru pentru a vedea până unde va merge Berceanu. Ulterior, Vişan a vorbit în Consiliul Judeţean, iar proiectul nu a mai fost continuat.
Gelu Vişan a făcut dezvăluiri şi în privinţa altor afaceri ale colegilor democrat-liberali din Dolj. Deputatul PDL spune că a discutat despre aceste probleme cu Vasile Blaga şi chiar cu Emil Boc pe vremea când era premier. Aceştia i-au atras atenţia să oprească scandalul.
Gelu Vişan a făcut, în ultimele zile, mai multe dezvăluiri despre unii colegi din filiala PDL Dolj, despre care a spus că au avut afaceri cu statul în valoare de 30 de milioane de euro. În replică, PDL Dolj l-a dat în judecată pentru calomnie pe Vişan, cerându-i deputatului 500.000 de lei.
Senatorul PDL Radu Berceanu este de părere că deputatul democrat-liberal Gelu Vişan a iscat scandalul în organizaţia PDL de Dolj pentru că vrea să fie dat afară din partis şi, astfel, să plece la PP-DD.
miercuri, 17 octombrie 2012
OARE a papat si RH+ ??!!
Remunerare, abuz și mituire la ICR
Remunerare, abuz și mituire la ICR
La orice schimbare firească în Institutul Cultural Român unele persoane umplu site-urile cu reacţii vehemente, dincolo de normala diferenţă a punctelor de vedere. Aceste persoane sunt cu atât mai vehemente cu cât au încasat mai mult din banii instituţiei.
După cum atestă documentele aflate la serviciile financiare, în lunile ianuarie-iunie 2012, de exemplu (se pot lua ca ilustrare şi alte perioade din anii trecuţi), Institutul Cultural Român a plătit onorarii (peste 1.700 de onorarii în şase luni) fără seamăn cu alte institute sau centre culturale naționale (americane, germane, franceze, chineze etc.).
Iată câteva observaţii pe documente financiare ale perioadei amintite:
a) Institutele Culturale Române (vezi Madrid, Varşovia, New York, Londra, Viena etc.) au plătit onorarii numeroase unor participanţi locali la manifestări – plăţi pe o scară mai mare decât alte institute sau centre culturale naţionale;
b) S-au plătit,pentru activităţi modeste, de 2-3 ore, onorarii foarte ridicate (11.000 Euro la Budapesta, 2.000 Euro la Stockholm, 2500 Euro la Paris, 3.300 Euro la Viena, 3.000 Euro la Viena. 3.000 Euro la Lisabona etc.). Oricine se bucură când primeşte onorarii, dar nu putem pretinde României să plătească onorarii mai mari şi mai multe decât alte ţări pentru acţiuni oarecare. Trebuie distins între remunerare justificată, pe de o parte, abuz şi mituire, pe de altă parte;
c) Sunt persoane care au încasat, ca onorarii la Institutul Cultural Român, în şase luni, peste 25.000 de Euro pentru activități cu rezonanţă redusă;
d) Sunt şi exemple cel puţin groteşti, precum plata, la Institutul Cultural Român din Budapesta, pentru„Festivalul Piftiei”, a 1.500 Euro, ca „premiu pentru excentritate”;
e) Un emigrant în SUA a încasat onorarii pentru conferinţe în propria universitate şi alte universităţi. În două zile succesive a fost plătit de ICR New York (cu 1200, respectiv 1200 Euro), în alte două zile succesive de ICR Londra (cu 500 euro, respectiv 1000 euro), pentru ca, în aceeaşi zi, să fie plătit de ICR Londra (cu 400 de euro), iar, în același timp, să-şi publice o carte în engleză pe banii ICR;
f) O profesoară clujeană s-a deplasat prin ICR-uri din diferite capitale cu sume remarcabile pe acţiuni obişnuite (400 de euro pe acţiune);
g) cercul celor din ţară care au primit onorarii pentru activităţile menţionate este restrâns şi nu cuprinde, decât prin excepţie, nume importante;
h) cercul celor din alte ţări care au primit onorarii pentru participare la acţiuni nu cuprinde decât extrem de rar personalităţi de notorietate;
i) s-au plătit onorarii mari pentru activităţi ce nu ţin de cultura română.
Putem adăuga multe alte observaţii şi exemple. Sunt în joc chestiuni de legalitate – pe unele Curtea de Conturi le-a semnalat deja, iar altele au atras măsuri ale Ministerului Finanţelor şi, de la început, chestiuni de moralitate a funcţionării în instituţii publice. Documentele financiare sunt grăitoare şi stau la dispoziţia celui interesat.
Nu facem caz de trecutul Institutului Cultural Român, căci suntem preocupaţi de prezent şi de viitor. Dar adevărul trebuie restabilit şi spus.
marți, 16 octombrie 2012
SE DA TAINUL ! !
Ponta, despre participarea lui Băsescu la Congresul PPE : reprezintă "o problemă constituţională foarte gravă"
16 octombrie 2012, 06:42 | Autor: |
Preşedintele Bãsescu va încãlca din nou Constituţia participând, în calitate de preşedinte al României, la Congresul Partidului Popular European (PPE), deşi şeful statului nu poate face politicã şi, implicit, nu poate participa la manifestãri ale unui partid politic, afirmã liderul USL, Victor Ponta.
"Nu am niciun fel de ostilitate faţă de niciunul dintre participanţi, am o singurã problemã constituţionalã foarte gravã: conform Constituţiei României, preşedintele României, indiferent cum îl cheamã, nu face politicã, nu este membru al vreunui partid politic şi nu participã, implicit, la manifestãri ale unui partid politic. Domnul preşedinte Bãsescu, ca de obicei, va încãlca aceastã regulã constituţionalã. Sigur cã va trebui sã spunem lucrul ãsta", a spus Ponta la Antena 3.
El a adãugat cã liderii USL sunt proeuropeni, dar nu dispuşi sã îşi dea ţara pentru "interese personale, aşa cum a fãcut preşedintele Bãsescu de foarte multe ori".
Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele CE Jose Manuel Barroso, liderul actual al PPE Wilfried Martens, dar şi preşedintele Traian Bãsescu figureazã pe lista vorbitorilor la Congresul PPE care se va desfãşura, miercuri şi joi, la Palatul Parlamentului.
luni, 15 octombrie 2012
Modelul suedez
Am primit prin mail, de la un verişor, un material, fiind rugat să î citesc tot. Cum niciodata nu mi-a trimis Spamuri sau material de umplutură, i-am ascultat sfatul. Cu menţiunea că este un material primit pe mail şi nu cunosc sursa original, vă invit să citiţi şi să meditaţi.
„În curând se împlinesc 18 ani de când am început să lucrez la Volvo, o întreprindere suedeză. A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricât de ingenioasă sau simplă ar fi ideea. Este o regulă.
Procesele de globalizare cauzează în noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici etc…) o anxietate generalizată în căutarea de rezultate imediate. În consecinţă, stilul nostru rapid nu se încadrează deloc cu termenele de scadenta întârziate ale suedezilor.
Suedezii dezbat, şi iar dezbat, organizează “n” şedinţe, efectuează evaluări etc…, ŞI LUCREAZĂ… după o schemă mult mai încetinită. Ceea ce este uimitor, este că acest stil da rezultate tot timpul, în timpul lor (al suedezilor), astfel că punând împreună maturitatea necesităţii cu tehnologia potrivită, nu prea înregistrează pierderi.
Pe scurt:
1) Suedia este de mărimea unui singur stat din Mexic;
2) Nu are decât 2 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oraş, Stockolm, abia dacă are 500 de mii de locuitori, aşa că o mică localitate din Mexic;
4) Mari întreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.
Nimic rău în asta, nu-i aşa? Pentru a avea o idee de importanţa lor, ajunge să menţionez că Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NAŞA…
Poate se înşeală suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul. Trebuie să menţionez că nu cunosc un alt popor care să aibă o cultură colectivă că a suedezilor.
Vă voi povesti o scurtă istorie doar ca să vă faceţi o idee: Prima dată când m-am dus în Suedia în 1990, unul dintre colegii mei suedezi mă aducea la serviciu în fiecare dimineaţă cu maşina lui. Era în septembrie, era frig şi fulguia. Ajungeam foarte repede la întreprindere şi el parcă maşina tot timpul foarte departe de intrare. În fiecare dimineaţă vin în jur de 2 mii de angajaţi cu maşina la serviciu…
În prima zi nu am făcut nici un comentariu, nici în a doua sau în a treia, dar în una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multă încredere, l-am întrebat pe colegul meu:
- Aveţi locuri de parcare fixe aici? Am văzut că parcarea este complet goală când ajungem şi totuşi tu parchezi la mare distanţă de intrare…
Iar el mi-a răspuns pur şi simplu:
- Noi, care ajungem foarte devreme, avem tot timpul să mergem până la intrare, dar cei care ajung mai târziu, au mai multă nevoie să găsească locuri mai aproape de intrare, nu crezi?
Imaginaţi-vă ce faţă am făcut. Şi acest lucru a fost suficient ca să-mi schimb în profunzime mentalitatea.
Mai nou, în Europa există un curent denumit “Slow Food” (Slow Food Internaţional Association), Asociaţia internaţională a alimentaţiei cu răbdare, al cărei simbol este melcul şi care îşi are sediul în Italia.
Ceea ce predica aceasta mişcare “slow food” este că oamenii trebuie să mănânce şi să bea lent, pentru a savura mâncarea, pentru a se bucura de procesul de preparare al mâncării, împreună cu familia, cu prietenii, fără grabă şi de calitate.
Ideea este de a se contrapune spiritului “Fast Food” şi a tot ceea ce reprezintă el ca stil de viaţă. Surpriză este că această mişcare Slow Food, serveşte ca bază pentru o mişcare mult mai amplă numită Slow Europe, după cum descrie revista Business Week în ultimele sale ediţii europene. Totul a pornit de la punerea în discuţie a grabei şi nebuniei generate de globalizare, de dorinţa de a avea nivelul vieţii în cantitate mare, opus la a avea calitate, (mă refer la calitate de viaţă, sau calitate umană).
Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar dacă lucrează mai puţin (35 de ore pe săptămână), sunt mai productivi decât colegii lor americani sau britanici. Şi germanii, care în multe întreprinderi au implantat săptămână de muncă de 28,8 ore, au văzut productivitatea crescând cu un lăudabil 20%. Aceasta atitiudine, numită “slow attitude”, atrage atenţia până şi americanilor, discipolii lucrului rapid, imediat şi în cantitate mare. Pe de altă parte, această atitudine fără grabă nu înseamnă să se facă mai puţin, nici să se obţină calitate şi productivitate mai mici, ci mai multă perfecţiune, atenţie la detalii şi mai puţin stress. Practicând acest lucru în viaţă, înseamnă o întoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comodităţi, ale vieţii în micile comunităţi. O întoarcere la AICI, prezent şi concret, opus lui MONDIAL, indefinit şi anonim, înseamnă a relua valorile esenţiale ale fiinţei umane, a relua micile plăceri ale cotidianului, ale vieţii simple şi ale convieţuirii, ale religiei şi credinţei.
ÎNSEAMNĂ UN MEDIU DE LUCRU MAI PUŢIN COERCITIV, MAI VESEL, MAI CALM, ŞI TOTUŞI MAI PRODUCTIV, MEDIU ÎN CARE TOŢI OAMENII FAC CU PLĂCERE CEEA CE ŞTIU EI SĂ FACĂ MAI BINE.
E recomandabil să ne gândim mai în amănunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: “Cu răbdarea trece marea” şi “Graba strica treaba”, să merite din nou atenţia noastră în aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine că întreprinderile din comunitatea, oraşul, statul sau ţara noastră să înceapă a dezvolta programe serioase de calitate, fără grabă, chiar pentru a mări productivitatea şi calitatea produselor şi serviciilor, fără a pierde calitatea umană?
În filmul “Parfum de femeie” există o scenă de neuitat în care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fată la dans şi ea îi răspunde:
- Nu pot, logodnicul meu va sosi în curând. La care orbul îi răspunde:
- Ştii, viaţa se trăieşte într-o clipă, şi o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este această scenă de 2 sau 3 minute.
Mulţi trăiesc alergând după timp şi îl ajung doar când mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru că goneau prea tare pentru a ajunge la timp.
Alţii sunt prea nerăbdători să trăiască în viitor, şi uită să trăiască în prezent, care este unicul timp care există cu adevărat.
Toţi avem pe această planetă acelaşi timp, nici mai mult, nici mai puţin de 24 de ore pe zi. Diferenţa sta în utilizarea acestor ore de către fiecare dintre noi. Trebuie să învăţăm să profităm de fiecare moment, pentru că, după cum zice John Lennon: “Viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce planificăm viitorul”.
Vă felicit pentru că aţi reuşit să citiţi acest mesaj până la sfârşit.
Mulţi l-ar fi citit doar până la jumătate, ca să nu piardă timpul… Atât de valoros în această lume globalizată!
(Autorul este un imigrant mexican în Suedia)…”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)