Spirit viu la peste 94 ani, Vasile Tescaru are amintirile din perioadele care i-au marcat existenţa nealterate. Dacă n-ar fi atât de modest, s-ar putea lăuda că viaţa sa a fost un adevărat roman. Avea 19 ani când a început războiul. Caporalul de atunci pleca spre Basarabia, pentru eliberarea acestui teritoriu răpit de URSS.
„Am trecut în Basarabia, unde noi aveam sectorul pe lângă Prut. Batalionul nostru a avut de înfruntat tancurile ruseşti, ne-au făcut zob, ne-au topit. Ei aveau tancuri şi noi ne apăram doar cu pieptul. Ne-am retras apoi la Ţiganca, aici am stat trei zile, nici nu am mâncat, nici nu am băut apă, nu puteai să te mişti. După trei zile ne-au schimbat, a intrat alt batalion acolo. După căderea Odessei s-a format un batalion de asalt la Chişinău din întreg regimentul. Am stat trei zile la Chişinău, ne-am pregătit pentru că la suflul exploziei puteai să mori dacă te prindea cu gura deschisă. După trei zile am trecut Prutul şi acolo s-a dat război mare de tot, dar le-am ţinut piept ruşilor şi i-am cam zdrobit, aveau armele înfipte cu ţeava în pământ. Morţi n-am avut în rândul nostru, dar prizonieri am luat“, îşi aminteşte colonelul Vasile Tescaru.
Jafuri, crime, violuri
Pentru Gheorghe Răucea, veteran de război din Prahova, al Doilea Război Mondial a fost o experienţă dramatică, despre care spune că „i-a consumat eul“, după ce a fost martor la moartea multor colegi şi comandanţi. Ziua de 23 august 1944, momentul întoarcerii armelor împotriva Germaniei şi alierea cu Uniunea Sovietică, l-a prins pe Gheorghe Răucea la Regimentul 30 Dorobanţi din Câmpulung Muscel.
Avea doar 16 ani şi jumătate, se ceruse voluntar în război şi era însărcinat cu lucrări de contabilitate, împărţirea corepondenţei şi diverse sarcini privind aprovizionarea cu mâncare şi cantonament. Nu s-a împăcat nici acum cu deciziile din 23 august 1944. „Înţeleg că întoarcerea armelor împotriva Germaniei era un act de extremă urgenţă, dar nu aşa trebuia făcut. Convenţia de armistiţiu a fost încheiată abia peste 20 de zile, astfel că în această perioadă s-au consumat unele dintre cele mai mari atrocităţi din război. Sovieticii au continuat ca adversari pe terioriul României şi s-au dedat la jafuri, ucideri şi violuri. Nu o spun doar eu ci o dovedesc rapoartele întocmite atunci de jandarmerie“, spune bărbatul.
„Cea mai grea perioadă din viaţa mea“
Persoanele trecute de 80 de ani din Arad îşi amintesc cu lacrimi în ochii despre vremurile de demult. Fie că au fost în război, fie că au stat acasă şi au avut grijă de familie aceştia îşi amintesc totul cu claritate. Odată cu intrarea României în cel de-al doilea Război Mondial, în 11 octombrie 1943,Pantea Crăciun a primit ordinul de concentrare care îl trimitea pe front în linia întâi, acesta răspunzând ,,prezent" chemarii la arme în cadrul Batalionului de Jandarmi din Divizia 19 Româna.
În urma luptelor duse pe teritoriul U.R.S.S., în 26 aprilie 1944 a căzut prizonier fiind ţinut în lagarele de prizonieri de război departe de cei dragi timp de şapte ani, întorcandu-se în ţară din prizonierat pe data de 21 aprilie 1951.
,,Cred că a fost cea mai grea perioada din viaţa mea. Ani de zile am stat departe de familie şi am luptat fără să ne pese că poate devenim la un moment dat chiar noi victimele războiului. În fiecare zi mă rugam să apuc cât mai repede momentul în care o să-mi pot revedea familia”, a povestit veteranul arădean Crăciun Pantea.
„Războiul este un coşmar care te urmăreşte peste ani şi ani“
Colonelul în rezervă Gheorghe Rogoz, cetăţean de onoare al oraşului Panciu, Vrancea, a participat în cea de-a doua conflagratie mondială pe frontul din Apus. S-a înrolat la 17 ani, la vârsta când tinerii visează cu încredere la un viitor liniştit şi sigur. Dar a renunţat la vise, mult prea devreme, şi s-a aruncat în vârtejul ce cuprinsese întreaga Europă, în război.
„Ce ştiam despre război? Mai nimic, dar am aflat foarte curând, când moartea nu alegea şi cădeau lângă mine, seceraţi de gloanţe, indiferent de vârstă, tovarăşii mei de arme. Am descoperit că războiul e ceva care te înfricoşează prin durere şi moarte, lacrimi şi jale, prin victime nevinovate, exoduri masive de populaţie, distrugeri de materiale uriaşe, că este un coşmar care te urmăreşte peste ani şi ani. Am privit cu mult curaj toate acestea, departe de ţară, pe meleaguri străine, prin gloanţe şi schije, prin moarte. Dorul de ţară, dorul de casă şi de părinţi mi-a insuflat încrederea că trebuie să rezist şi să mă întorc la cei dragi”, povesteşte veteranul Gheorghe Rogoz.
Un spectacol al urâtului
Contraamiralul de flotilă Ioan Stoica, din Tulcea, ajuns la venerabila vârstă de 88 de ani, îşi aminteşte şi astăzi acele momente în care pe Marea Neagră se purtau lupte ale celui de-al Doilea Război Mondial. „Era o imagine extraordiară. Un spectacol al urâtului. Vedeai de la distanţă navele situate de o parte şi de alta, iar între ele încrucişări de proiectile. Ce se întâmpla acolo, era îngrozitor... Astăzi povestim fascinaţi de ceea ce am văzut“, îşi aminteşte Ioan Stoica despre una dintre luptele date pe apă în 1943.
„Dumnezeu a fost cu mine“
Constantin Călina este unul din cei cinci veterani ai Regimentului 6 Artilerie Grea Timişoara, care au mai rămas în viaţă. A participat la campania armatei române împotriva Uniunii Sovietice, din vara anului 1944, sprijinind acţiunile trupelor germane.
„Eu am scăpat miraculos, Dumnezeul a fost cu mine. Dar în jurul meu era plin de sânge şi bucăţi de carne. Până la urmă am luat bătaie de la ruşi şi a trebuit să ne retragem. Au fost luaţi prizonieri şi trimişi în Ural, în Siberia, 180.000 de ostaşi”, a povestit Constantin Călina.
A supravieţuit la Stalingrad
Constantin Dragomir, din Cluj, a avut 250 de misiuni îndeplinite cu succes în Al Doilea Război Mondial. A fost martor al "masacrului de la Stalingrad", început în dimineaţa ceţoasă a lui 19 noiembrie 1942. Aproximativ un milion de soldaţi urmau să piară pe pământul îngheţat al stepei ruseşti. Clujeanul Constantin Dragomir însă avea să supravieţuiască.
Generalul maior (în rezervă) Constantin Dragomir, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război - filiala Cluj a decedat la vârsta de 90 de ani. Născut în anul 1921, în Municipiul Buzău, Constantin Dragomir a plecat pe front în anul 1942 cu Escadrila 18 Bombardament usor, pe aerodromul Morozovskaia. A efectuat misiuni de bombardament la Cotul Donului şi la Stalingrad. A fost decorat cu înaltele ordine de război „Virtutea Aeronautică“ clasa Cavaler cu 1 baretă şi spade, „Virtutea Aeronautică” clasa Crucea de Aur cu 2 barete şi spadă, „Steaua României“ clasa cavaler cu spade şi panglică de virtute militară, „Coroana României“ clasa cavaler cu spade şi panglică de virtute militară, „Crucea de fier“ germană clasa I, „Crucea de fier“ germană clasa a II-a.
Emoţia, acel gol în stomac
Maiorul în rezervă Vasile Adam este unul dintre puţinii bătrâni din municipiul Vaslui care se pot lăuda că au apărat patria riscându-şi propria viaţă. Vasile Adam s-a născut pe 22 octombrie 1922 în comuna vasluiană Tăcuta. La vârsta de 20 de ani şi s-a înrolat în armată, fiind încorporat la Regimentul 25 Infanterie din Vaslui.
După un an, mai exact în anul 1943, Vasile Adam a fost detaşat la Şcoala Militară de Subofiţeri de Infanterie de la Rodna, judeţul Arad. La încheierea armistiţiului de la 23 august 1944, comandantul Şcolii, colonelul Alexandru Petrescu, a primit ordin să formeze un detaşament pentru front, care s-a numit detaşamentul „Păuliş“. „Când am auzit că trebuie să merg la război, m-a încercat acel sentiment de gol în stomac. Nu îmi era frică neapărat, ci mai mult emoţionat ştiind că trebui să lupt pentru ţara mea“, ne-a mărturisit veteranul de război.
1.000 de zile pe frontul de est
Generalul în rezervă Geratimusz Morar, din Sibiu, are 96 de ani, şi amintiri grele, care-l vor urmări cu siguranţă atât cât mai are de trăit. În 1941, pe 22 iunie, tânărul Geratimusz pleca împreună cu ceilalţi membri ai batalionului 17 vânători de munte la un drum greu, care i-a schimbat definitiv viaţa. „Prima acţiune am avut-o în comuna Fundul Moldovei, după care ne-am îndreptat spre Basarabia. Am trecut prin oraşul Cernăuţi şi apoi prin comuna Ojeva unde s-au dat lupte grele, pierzând mulţi ofiţeri şi trupă. În această localitate am fost rănit la un picior, fiind internat la infirmerie 7 zile, după care am intrat din nou în luptă”, rememorează bărbatul.
Drumul a continuat spre Ucraina şi apoi spre marea Azov. Ajunşi la Rostov, au primit ordin să intre în Crimeea pentru a „curăţi munţii de partizani”. Au luptat din greu, iar după ce au fost descoperite şi ocupate poziţiile unde se aflau partizanii au fost retraşi din munţi şi au ocupat poziţie de luptă pe litoralul Mării Negre.
„Tinerii au învăţat o istorie falsificată“
Nicolae Megelea, din Braşov, are 91 de ani şi este unul dintre veteranii de război care este nelipsit de la manifestările de comemorare ale eroilor. Cu mâna pe inimă ascultă cu pioşenie imnul naţional şi îi salută brav pe ostaşii care defilează, aducându-şi aminte de vremurile când era tânăr.
A plecat pe front la 1 august 1943, din dorinţa de a lupta pentru libertate, dar este foarte trist când vede că tinerii din ziua de astăzi au uitat ce este patriotismul şi mulţi dintre ei se jenează deja când aud acest cuvânt. A luptat în Aviaţia Română.
„Din păcate, tinerii au învăţat în şcoală istoria falsificată a României şi nu mai au un ideal. Eu am intrat în război, când Ploieştiul a fost bombardat de americani, dar aveam un ideal. Avionul pe care lucram ca luptător-mitralior a fost lovit de trei ori, dar am continuat să lupt pentru libertate", a povestit Nicolae Megelea.
La realizarea articolului au participat jurnalişti ai reţelei locale Adevărul (Dana Mihai, Claudia Untaru, Ştefan Borcea, Claudia Petraru, Ştefan Both, Remus Florescu, Ionela Pătraşcu, Ramona Găină, Simona Suciu).
Prezidențiabilul PNL, Crin Antonescu, are toate șansele să devină noul locatar al Cotroceniului, cred cei mai mulți respondenți ai unui sondaj. 44% dintre cei chestionați nu consideră însă că Antonescu îl va înlocui pe Traian Băsescu, iar 5% nu știu.
