RUSIA o SUPERPUTERE globală prin 10 mișcări strategice. Mircea Coșea analizează scenariul de RĂZBOI pregătit de Moscova
Rusia a pus în aplicare un plan secret de a redeveni o superputere globală, sau chiar de a contrabalansa China și SUA. Planul se întinde pe 20-25 de ani și înlocuiește războiul ”cald” cu cel economic și diplomatic.
În editorialul scris pentru DCNews, profesorul Mircea Coșea arată că oligarhii ruși sunt propulsați de Moscova în inima sistemului bancar și în industriile de vârf occidentale. Capitalul din Vest a devenit captiv pe piața rusească, iar capitalul rusesc, sprijinit de guvern, acaparează fonduri suverane din economiile dezvoltate. Frimele europene sau americane atrase în Rusia au devenit agenți de lobby ai guvernului de la Moscova pe lângă guvernele din țările de origine, iar China a fost prinsă în ”capcana energetică”. Europa este divizată prin acorduri bilaterale, nereușind să aibă o politică externă comună, în vreme ce Rusia a creat o Uniune în oglindă cu fostele țări comuniste și pregătește, împreună cu China, un atac la dolarul american.
Vezi și: Primul pas important spre rezolvarea crizei din Ucraina. PLUS: Vezi momentul întâlnirii Obama
Iată editorialul scris de Mircea Coșea:
The winner is Russia ';
Daca s-ar da un Oscar la scenarii geopolitice atunci ”the winner” ar fi cu siguranță Rusia.
Nu este nimic original în a spune că politica rusească are succese pe plan geopolitic în ultimul an dar voi încerca să aduc în discuția pe această temă unele elemente mai puțin sau chiar deloc analizate la noi.
Ideea pe care o pun în discuție este aceea a existenței unei strategii pe termen lung a Rusiei de a redeveni nu numai o mare putere mondială, dar poate și cea mai importantă putere mondială în vitorii 20-25 de ani prin contrabalansarea echilibrului cu SUA și încetinirea sau chiar blocarea ascensiunii Chinei spre leadership-ul mondial. După părerea mea, această strategie, concepută încă din anii `90, a plecat de la trei principii : a) imposibilitatea în condițiile actualei puteri destructive a arsenalului militar modern a declanșării unui război ” cald”; b) înlocuirea „ocupației„ militare cu ocupația economică prin dezvoltarea și reorientarea modului de valorificare a factorilor de avantaj comparativ ai Rusiei, adică: resursele energetice, industria de armament și exportul de capital ; c) stimularea patriotismului și a mentalității globaliste prin remotivarea populației în spiritul ”velikaia rossia”.
Mijloacele de punere graduală în practică a acestei strategii surprind prin maniera inteligentă de utilizare a celor mai elaborate scheme de copiere a politicilor occidentale de valorificare economică și politică a capitalului în condițiile pieței moderne globalizate. Iată zece argumente în acest sens:
1. Crearea conștientă, prin voință politică și implicarea instituților statului, a vârfului de lance necesar penetrării ” libere, necondiționate și necontrolate” a capitalului rusesc în economiile occidentale, prioritar în sistemul bancar, de asigurări, imobiliar, industrii aerospațiale. Acest vârf de lance îl reprezintă ”oligarhii”. Apariția peste noapte a unor persoane deținătoare de sume uriașe de capital nu cred că este întâmplătoare și nici efectul jocurilor de piață. Oligarhii sunt creații ale politicii de stat, aserviți și subordonați acesteia cu misiunea de a investi în occident sub ”acoperirea” de persoane fizice-particulare, evitând suspiciunile față de eventuale investiții ale statului rus .Oligarhii acționează la ordin, chiar dacă mai apar și abateri (vezi cazul Hodorkovski).
2. Promovarea unei politici de atragere a capitalului occidental pentru a-l pune în situația unei dependențe importante față de piața rusească și pentru a-l transforma în lobby-ist față de guvernele occidentale în cazul unor posibile tensiuni diplomatice sau chiar sancțiuni. Este edificator faptul că în Rusia acționează cu profit cca. 6000 de firme germane, cca. 3500 firme franceze și peste 2800 de firme olandeze, italiene și spaniole.
3. Penetrarea și destabilizarea pieței Uniunii Europene nu numai prin dependența energetică, dar și prin crearea unor posibile disensiuni de politici economice între țările membre prin încheierea de acorduri de tip bilateral ce oferă condițiile întârzierii sau chiar blocării conceperii și adoptării unor politici unice europene. (Vezi cazul :” Pachet UE Energie-Climă 2030” ).
4. Intrarea pe piața fondurilor suverane în vederea obținerii unei poziții investiționale competitive mai ales pe piețele africane și asiatice. Pentru atingerea acestui obiectiv Rusia a promovat o politică de plăți anticipate a datoriei externe. În 2004 rambursează 50 md. Dolari, iar în 2005 lichidează datoria față de Clubul de la Paris. În prezent, Rusia dispune de cca. 500 md.dolari în fonduri suverane ( sursa : Rossat/01.2014)
5. Sporirea rapidă a volumului investițiilor în străinătate prin intermediul băncilor și a firmelor rusești. Conform datelor oficiale Rossat, aceste investiții s-au dublat în perioada 2007-2012, ajungând la cca. 100 md.dolari din care 52% numai în zona Uniunii Europene.
6. Crearea de supercompanii cu vocație globală, apte de a influența politici economice la nivel internațional dar și de a genera (la nevoie) crize sectoriale cu implicații negative asupra economiilor occidentale. Ne referim la firme/companii ca Gazprom, Lukoil, Rosneft, Alfa-Group.
7. Deși s-a acordat puțină atenție de către analiști, Rusia a reușit reinstaurarea dominației sale economice (evident și politice) asupra unei zone ieșită din influența sa după destrămarea URSS prin crearea unui sistem de contrabalansare a avantajelor integrării europene prin ”imitarea” acesteia pe spațiul fostului CAER ( Consiliul de Ajutor Economic Reciproc 1949-1991). Astfel, Rusia, Belarus şi Kazahstan au semnat Acordul de Înfiinţare a Uniunii Economice Eurasiatice. Acordul semnat la Astana va intra în vigoare la începutul anului viitor. Noul bloc economic va crea cea mai mare piaţă comună din cadrul Comunităţii Statelor Independente care grupează o parte din fostele republici sovietice. Crearea Uniunii Economice Eurasiatice va permite un nivel ridicat de integrare. Cele trei ţări îşi asumă obligaţii de garantare a circulaţiei libere a mărfurilor, serviciilor, capitalului, forţei de muncă, precum şi de creare a unor politici comune în domeniile energiei, industriei, agriculturii şi transporturilor. Acordul a inclus integrarea viitoare şi a stabilit Comisia Eurasia (după modelul Comisiei Europene) şi Spaţiul Economic Eurasiatic. Se preconizează că, pe lângă statele postsovietice, aderarea la Uniunea Eurasia va fi extinsă pentru a include alte ţări cum ar fi: Finlanda, Ungaria, Republica Cehă, Bulgaria şi Mongolia, integrându-le într-un organism de stat comun, în care rusa ar fi limbajul comun de comunicare şi cooperare economică.
8. Rusia a reușit ” prinderea ” Chinei în capcana energetică având posibilitatea consolidării parteneriatului politic cu aceasata în probleme importante de politică globală (vezi poziția în cazul Siria) dar și economice prin posibilitatea creării unei zone monetare independente de dolar. Încheierea acordului de livrare a gazului rusesc către China are o importanță strategică pe termen lung având în vedere faptul că economia chineză are un deficit cronic de energie și va depinde sine-die de livrările rusești. Rusia a început încă cu ani în urmă politica de ” prindere” a Chinei prin dependența vitală pe care aceasta o are față de inteligența și producția rusească de armament dar și prin gesturi politice cum ar fi aderarea în 2001 la ” Organizația de Cooperare Shanghai” și în 2004 la ” Organizația de cooperare centro-asiatică”.
9. Consider un succes important, cu implicații greu de evaluat în prezent, strategia rusească de includere a Coreei de Nord în aria sa de influență. Ștergerea datoriei și investițiile masive în economia nord-coreană aduc guvernul acestei țări la nivelul dependenței totale față de Moscova, având în vedere că situația economică a țării a depășit stadiul de catastrofal, ceea ce ar fi facilitat negocierile cu Coreea de Sud. În prezent, prin politica Rusiei, Sudul pare exclus din orice proces de negociere.
10. Crearea unor tensiuni zonale și la nivelul UE este alt succes al strategiei rusești. Încurajarea și finanțarea de către Rusia a unor mișcări politice extremiste naționalist-iredentiste nu mai este un secret pentru nimeni. Anul 2013, precursor al alegerilor europarlamentare a marcat o creștere importantă a acestor tendințe în întreaga Europă: Scoția, Catalonia, Belgia, Italia (Veneția -Tirolul Italian), Ținutul Secuiesc. Actuala structură a parlamentului european este o altă fațetă a acestui fenomen.
Dacă punem cap la cap cele de mai sus, vom înțelege că situația Ucraina-Crimeea era în logica lucrurilor și simplu de prevăzut.
Este greu de înțeles de ce politica rusească nu a fost descifrată mai demult de diplomația occidentală și de ce nu și-a luat măsuri de prevedere. Reiese clar, în opinia mea, că Occidentul nu dispune în prezent de măsuri de contracare a efectelor strategiei rușești.
Sancțiunile sunt ineficiente iar recentele întâlniri de la Paris îmi crează impresia că SUA și Europa mai mult mimează supărarea fiind conștiente că nu au soluții și că ” o înțelege” ar fi mai nimerită în absența unei strategii occidentale în contrabalans cu cea rusească.
Ce vom face noi? Ne temem că vor venii rușii peste noi, dar ne mai liniștim că ne vor apăra americanii ? Slavă Domnului că americanii au venit și ne vor apăra, dar să nu uităm că rușii sunt deja în România cu Lukoil, cu Aluminium Slatina și cu alte multe firme ascunse în societăți ungurești, cipriote, austriece,etc.
De acești ruși cine ne apără când noi nu avem arma capitalului românesc și nici americanii nu prea investe
