"Ion Mihai Pacepa: trădător, agentul ruşilor, şpăgar la nivel înalt
Eu unul cred că Pacepa e mort şi îngropat de multă vreme, dar există nişte şmecheri care îi scot mumia la vitrină din când în când, nu ştiu de ce. Am ascultat prin 2007 (2006?) o înregistrare cu vocea lui Pacepa, un interviu care a fost publicat în ZIUA. Nu am înregistrarea, dar pot să vă spun că erau cuvinte tăiate şi lipite. O mizerie.
Istoricul american Larry Watts a avansat ideea că Pacepa a fost agentul ruşilor şi că dezertarea lui a folosit Moscovei pentru a otrăvi relaţiile dintre România şi SUA (detalii aici). Alte reflecţii pe aceeaşi temă aici, aici şi aici. RH+ LA PLAJA CU FRUMOASELE LUI ...MODELE ..!!
ofensivă jurnalistică a subiectului este încercarea de a demonstra că ruşii l-au trimis pe Pacepa în America. În rest Liviu Mihaiu ne-a povestit articolul de aici (fiica procurorului care a anchetat fuga lui Pacepa spune că taică-său a găsit poze cu Elena Ceauşescu în ipostaze indecente, le-a dat lui Nicu şi apoi a fost iradiat).
Per ansamblu toată lumea a fost de acord că tot ce a publicat Pacepa după fuga în SUA sunt nişte aiureli, mai ales cartea Orizonturi Roşii. Liviu Tofan (fost redactor Europa Liberă) spune că în prima ediţie a cărţii lui Pacepa Ceauşescu dădea ordin ca duşmanii să fie iradiaţia cu „Radu”, un dispozitiv portabil care le dădea cancer. În a doua ediţie a cărţii Ceauşescu se şmechereşte şi nu mai umblă cu dispozitive portabile, ci cu prafuri radioactive, pe modelul Litvinenko. Andrei Muraru a remarcat că acuzaţiile în baza cărora a fost împuşcat Ceauşescu la Târgovişte au fost culese integral din cartea lui Pacepa, „Orizonturi Roşii”. Dinu Zamfirescu a mai subliniat şi el nişte minciuni din cartea asta minunată şi ne-a citit nişte fragmente dintr-un plan de măsuri făcut de Pacepa pentru pedepsirea redactorilor de la Europa Liberă. Liviu Ţăranu (CNSAS) ne-a dat nişte detalii despre mecanismul corupţiei pus pe picioare de Pacepa (care transformase spionii români în cărăuşi de mărfuri de lux din Occident pentru nomenclatura de partid, un şpăgar, nimic mai mult, îşi transformase casa în peştera lui Ali Baba, frigidere, videouri, casetofoane, ţigări, băuturi etc.).
Una peste alta: Pacepa n-a fost erou, nu a fugit la americani pentru că iubea foarte tare democraţia, mai degrabă pentru că nişte băieţi îi coseau un dosar de corupţie. Americanilor le-a îndrugat o sumă de tâmpenii, iar şmecherii de-acolo s-au folosit în scop propagandistic de smintelile lui. După 1989 s-a încercat o transformare a lui în erou al luptei anti-comuniste, n-a ţinut şmecheria (deşi Gabriel Liiceanu insistă în direcţia asta).
Încă una tare: achitarea lui Ion Mihai Pacepa s-a făcut nu prin judecată pe fond, ci printr-o şmecherie. Mai pe scurt, ministrul Justiţiei Valeriu Stoica a cerut în 1997 achitarea lui Pacepa pe vicii de procedură, avocatul Cătălin Dancu nu a făcut altceva decât să plimbe nişte hârtii în mascarada asta juridică (asta a spus Cătălin Harnagea, fostul şef SIE).
Şi ca să închei: toţi istoricii şi jurnaliştii care au fost la întâlnirea organizată de Stelian Tănase au fost de acord că Pacepa a spus numai tâmpenii în cartea „Orizonturi Roşii”. Doar Vladimir Tismăneanu nu prea e de acord cu asta (bine, eu l-am auzit pe Vladimir Tismăneanu cum spunea la Institutul Iorga că el nu este istoric, dar asta este o altă poveste). Revenind: „Raportul Final” al lui Tismăneanu îl consideră pe Pacepa drept o sursă credibilă pentru istoria comunismului din România. Final, final – dar poate trebuie rescris."
News
De ce a trădat Pacepa?
Istoricul Liviu Ţăranu reduce la trei
posibilele motive ale trădării lui Ion Mihai Pacepa din vara anului
1978. Primul este cel prezentat chiar de transfug: ar fi ales varianta
fugii la americani deoarece Nicolae Ceauşescu i-ar fi cerut să
organizeze asasinarea lui Noel Bernard, directorul secţiei române a
postului de radio Europa Liberă. Tot Liviu Ţăranu constată că această
variantă nu este susţinută de nici o altă sursă aflată la dispoziţia
istoricilor. Eu aş mai adăuga faptul că memoria lui Ion Mihai Pacepa
este fluctuantă: în prima ediţie a cărţii Orizonturi roşii spune că
Nicolae Ceauşescu îi cerea să folosească un dispozitiv pentru iradierea
indezirabililor; într-o ediţie mai recentă a aceleiaşi cărţi a lui
Pacepa, Ceauşescu îi solicita să folosească otrăvirea cu taliu
radioactiv (influenţă a cazului Aleksandr Litvinenko? detalii suplimentare aici)
Al doilea posibil motiv al fugii lui
Pacepa (şi cel mai probabil şi bine documentat) ar fi o combinaţie de
factori care i-ar fi indicat acestuia că urma să cadă în dizgraţia lui
Ceauşescu şi chiar să fie judecat şi condamnat pentru fapte de corupţie.
Când şeful spionajului românesc Nicolae Doicaru a căzut în sus pe scări
şi a fost numit ministru al Turismului în martie 1978, adjunctul lui,
Ion Mihai Pacepa se aştepta să preia el conducerea Direcţiei de
Informaţii Externe din cadrul Securităţii. Avea să fie dezamăgit: şeful
spionilor a fost numit generalul Alexandru Dănescu. La asta s-a adăugat
şi declanşarea unei anchete de Partid asupra corupţiei practicate de
ofiţerii de Securitate care se ocupau cu spionajul extern, anchetă în
care Pacepa figura la loc de frunte, printre şpăgarii cei mai mari. În
plus, Pacepa a ratat şi „afacerea Fokker”, nu a reuşit să-i convingă pe
vest-germani să vândă României drepturile pentru fabricarea unui avion
civil. Trecut cu vederea la promovare, ameninţat de o anchetă a
procurorilor şi cu ratarea afacerii Fokker, Pacepa avea foarte puţine
motive să se întoarcă în România, unde cu siguranţă îl aşteptau
interogatorii prelungite şi o posibilă condamnare.
A treia variantă ar fi că Ion Mihai
Pacepa se află de multă vreme în legătură cu CIA ca agent dublu şi în
vara anului 1978 ar fi „mirosit” că ar putea fi descoperit şi de aceea a
trecut la americani. Liviu Ţăranu nu este convins de această variantă,
deşi foarte mulţi generali de Securitate au luat în braţe această
variantă. Mai degrabă totuşi pare probabilă varianta în care Pacepa s-a
speriat de ancheta declanşată de introducerea fără vamă în România a
unui camion plin cu televizoare şi frigidere occidentale destinate
mahărilor din Partid.
Liviu Ţăranu a publicat în 2009 volumul
„Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980”, o carte în care a
adunat 132 de documente care reflectă fuga lui Pacepa şi ancheta
declanşată după acest eveniment. Unele din aceste documente sunt chiar
vesele. De exemplu, iată ce declara generalul Gheorghe Marcu referitor
la obiceiurile nomenclaturii de Partid:
Raportez următoarele probleme deosebite:
1. În anul 1970 am raportat tov. I. Stănescu şi N. Doicaru că „E” (agent al Securităţii) mi-a oferit cadou o puşcă de vânătoare drilling (cu trei ţevi)
cu lunetă, pe care n-am primit-o. Tovarăşii mi-au spus să încerc
obţinerea fără bani a 5 puşti similare cu rezerva de cartuşe necesară.
Am executat dispoziţia şi am procurat
armele în cauză. Pe raportul întocmit la data respectivă, care se
găseşte în posesia subsemnatului, s-a pus rezoluţia: o armă se dă la
cabinetul nr. 1, una la tov. I. Stănescu, una la tov. V. Patilineţ şi
una rămâne subsemnatului. S-a executat.
În 1973 am fost chemat de tov. E. Bobu,
ministru de Interne şi în prezenţa tov. N. Doicaru am fost întrebat dacă
mai am arma care mi-a fost dată. Am răspuns că o am la birou nefiind
folosită. Mi s-a ordonat s-o aduc, ceea ce am făcut. Tov. E. Bobu a
examinat-o şi mi-a spus că nu este de mine. Că o ia dânsul şi din armele
pe care le are îmi va trimite o puşcă rusească Ij. Aşa a şi procedat.
(…)
Scena în care un ministru îi ia unui
subordonat o puşcă (dar şi modalitate de obţinere a armei!) mise pare
extrem de jegoasă. În sfârşit, dacă vreţi să vă amuzaţi cu detaliile
sordide ale corupţiei la nivel înalt din România comunistă găsiţi cartea
lui Liviu Ţăranu aici.
