Treceţi batalioane române Mediterana!
Autor: Claudiu Şerban
La ce este bun un analist economic? În principiu, omul respectiv face două lucruri. Analizează faptele şi cifrele trecutului şi, pe baza acestora, cu ajutorul unor modele economice, face previziuni pentru viitor.
(Cititorul de Capital va înţelege, fireşte, că nu ne referim aici la distinsa doamnă Tatoiu care nu se înscrie în nicio categorie socioculturală teoretică, fiind egală numai cu ea însăşi). În funcţie de priceperea analistului şi de acurateţea ipotezelor, estimările urmărilor se vor confirma într-o măsură mai mică sau mai mare, iar în cazul cel mai de succes vor aduce împricinatului o poreclă care începe cu „Oracolul“ (din Omaha, al crizei, din Dămăroaia etc.).
Funcţia socială a analiştilor este extrem de importantă. Ei sunt formatori de opinie, favoriţii jurnaliştilor, oamenii de luat în seamă ai politicienilor. În funcţie de opiniile lor se pot lua decizii strategice majore şi, uneori, aceştia sunt în măsură să preîntâmpine cataclisme importante. Ce te faci, însă, atunci când nici cei mai versaţi analişti nu sunt în stare să formuleze şi să susţină o idee clară despre viitor? La ora când scriu aceste rânduri, situaţia Greciei este încă incertă. Până când textul va vedea lumina tiparului sau a biţilor unui ecran de computer, sunt sigur că anumite aspecte vor fi fost deja clarificate. Sunt însă convins că nimeni nu-şi va putea pune capul acolo unde şi-ar pune cuvântul cu privire la viitorul economic al ţării, regiunii, continentului.
Reacţiile societăţii la problemele cu care se confruntă civilizaţia occidentală sunt cu adevărat imprevizibile. Pe de altă parte, însă, există câteva adevăruri care şi-au dovedit validitatea de-a lungul istoriei şi pe care cred că ne putem baza în continuare. În primul rând, toate guvernele care au cheltuit peste măsură şi n-au mai putut da banii înapoi au sfârşit fie într-un război, fie într-o revoluţie. Luaţi cele două variante fără asocierea cu armele şi pierderea de vieţi umane şi veţi avea imaginea unei consecinţe perfect plauzibile a crizei din Grecia. Şi, foarte posibil, a unor efecte după principiul dominoului în Italia sau Spania.
Este acum destul de evident pentru toată lumea că nivelul de trai actual nu mai poate fi susţinut în formula de organizare a Europei de astăzi. Iar contextul justifică pe deplin declaraţia premierului Boc, care susţine că a făcut un „buget de furtună“ pentru anul viitor. Din fericire, nu e Michiduţă chiar aşa de negru, cel puţin pentru unii dintre noi. Capital a găsit destule exemple de succes ale unor oameni de afaceri de la noi care au făcut deja ceea ce-i stă în fire întreprinzătorului: au urmărit banii! Există capitalişti români care au înţeles să nu se rezume la piaţa internă şi să caute profitul pe alte meleaguri promiţătoare, precum Asia sau Africa. Exemplul lor pare să fie unul de succes, singurul în măsură să dea speranţe în vârtejul realităţii actuale. Iar dacă al treilea război mondial este unul economic, poate e cazul ca românii să-şi abandoneze tradiţia şi să devină un popor expansiv. Credeţi că s-ar supăra cei din Burkina Faso dacă le-am cotropi ţara cu Eugenia, Dacia şi ţuică de Zalău, cum am păţit noi acum ceva timp cu BMW, Coca-Cola şi McDonald’s?

Salut vizitatorul din New York !!
RăspundețiȘtergereCezar, o seara frumoasa, Odorica
RăspundețiȘtergereSar"mana La fel!!
RăspundețiȘtergereCezare de ce te tot legi de comantariile mele bai maimutzoiule? Ia vezi ca te fac muci de ma mai superi pifanule!
RăspundețiȘtergere@cezar
RăspundețiȘtergeretipu' se crede destept,dar e prost de-mpunge si o si demonstreaza mai sus.
asa e el pe bloguri ca si in viata.Un anonim un "fake"
RăspundețiȘtergereRobert Horvath spunea...
RăspundețiȘtergere10 noiembrie 2011, 22:31
DECESUL EROIC AL PURADELULUI !
@Don Corleone
Sinceritatea ta ma surprinde. Stiam ca esti onanist si drogat.......
Dar cred in dragostea celui de sus si in redemtie.
In concluzie iesi de sub tanc.
Ia doar pistolul in mana. Trimite ultima postare pe blogul paramilitar.
Roagate si trage.
Eu traind in japonia si fiind budist cred in reincarnare.
Mult succes in viitor.
@Don C .Pe ochii lui tanti H. ca nu m-am legat de comentariile tale!!Ti-am zis ceva de ..colti(el cred ca-i unul) si altul mai dastept care te dubleaza!!
RăspundețiȘtergere@cezar
RăspundețiȘtergereHai domnule,chiar nu vezi ca acel unul scrie Don C(u)orleone.Un pic de atentie ce naiba!!
A incercat sa fure nick-ul dar sistemul nu-l lasa ,asa ca a mai adaugat o litera.
Cat despre "demnitatea si onoarea" pe care le detine respectivul,cred ca este concludent prin ceea ce face.Despre caracter.....ce se mai poate zice??
O zi buna sa ai!!