Google Website Translator Gadget

miercuri, 22 iunie 2022

Leon Anghel 3m · Danut Dudas · ADEVĂRUL TREBUIE ȘTIUT. INFORMAȚIE de CULTURĂ GENERALĂ PENTRU TOTI UNGURII CARE STRIGĂ CĂ ARDEALUL E AL LOR, DAR NU-ȘI CUNOSC ISTORIA !!! Stiţi cum o chema pe mama lui Matei Corvin? (rege al Ungariei timp de 32 de ani - 1458-1490 - FIUL lui Iancu de Hunedoara) : ELISABETA SĂLĂJAN !!! DRAGI CONCETĂȚENI MAGHIARI PÂNĂ DE CURÂND NU ȘTIAM PROVENIENȚA DENUMIRII ''UNGARIA''. AȘA CĂ VĂ AJUTĂM ȘI PE VOI SĂ VĂ ÎMBOGĂȚIȚI CUNOȘTINȚELE ÎN MATERIE DE ISTORIE ! ! ! Foarte adevărat, cu un amendament: ultimul rege din dinastia arpadiană, a decedat la 300 ani după regele Ștefan (la 1300). Din 1300, până în 1527, au fost numai regi străini, ce nu aveau nici o legătură cu ''ungurii'' minoritari în Panonia. Numele de "Ungaria" derivă din turcă și înseamnă ''10 săgeți'', adică numărul triburilor turcice venite în Panonia: 1. 3 triburi de turci Cabari (proveniti din Khazari- popoare turcice care au adoptat iudaismul), 2. 6 triburi de populații turcice, care au format baza ungurilor (dintre care cel mai puternic era tribul maghiarilor) și 3. un trib de Bașchiri, de la care derivă și cuvântul ''Bozgor'' (bașchir, boșchir, boscor) din care s-a format în română verbul "a boscorodi - a vorbi neînțeles". Ungaria Mare nu a existat! Să afle și TOKES!!! Este scornită de minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire! Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise. Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români! Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie. Unde este jertfa ungurească la 1867?! Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece? Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur! Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul! La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană. Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includ şi Transilvania. Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe! De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527? Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună! Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică. Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator! Foarte uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus şi reprezentat pe noi! S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros. Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc! Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie: Câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români? Câţi sunt românii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi câţi sunt maghiarii cu nume românizat?. Să mi se ierte simplicitatea, approape penibilă, a demersului pe care îl propun! Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie! Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte! Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor. Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureş! Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie să-şi susţină ipoteza, adevărul!. Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit! Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea acestora! Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români! Oare cât vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruşinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa românilor din ţările vecine?! Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria! Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional! Comunitatea internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor! Care e logica acestor resentimente? Cum puteţi deplânge la nesfârşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?! Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani? Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria! Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867! Nici mai mult, nici mai puţin! Aşadar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!. Lipsiţi de exerciţiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea. S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o apuce! Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa! Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână cerşindu-ne întovărăşirea?! Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!. Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român. Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică! Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării! Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum. Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon! A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii români, ca nişte veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm! Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt! Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar! E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe conaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoară! Şi s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă! Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL! Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri! Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr! Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră şi pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului. Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă! Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război. Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus. Dați și altor români să ia cunoștință !

84 de comentarii:

  1. Pretenaru lu Viurelis09:21

    Hop
    La ceok
    Greața
    Dimineața !
    ===============
    Rog demiurgii poeț cumanduri să conpunî o capodoperă cu iespresiilii de mai sus !

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum vad rușii harta Europei în 2035.

    https://adevarul.ro/international/europa/cum-vad-rusii-harta-europei-2035-1_5395e8a00d133766a86f16f6/index.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Rambo zice că se cumpără vechituri.
    Zise ciorombelul care are janghina aia veche de Volvo.
    Daca era tare își lua Ferrari.
    Cel cu caprele din Timișoara zice că are Mercedes.
    Dl Ifrim văd că merge ascuns și nu ne spune ce mașina are.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Ifrim..are caruta cu roti patrate 4x4🤣🤣🤣🤣

      Ștergere
  7. Normal că ciorombelul și-a luat Volvo, trage mereu spre frații săi blonzi din Suedia. 😁

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mai intelege si tu glumele
    Ce vrei sa fiu doar eu cu tine pe blog?
    Da.o draku de treaba

    RăspundețiȘtergere
  10. Ca ne anunti sau nu..putin conteaza
    Ce va fi sa fie..se va intimpla
    Vine colinelul zapaug..o ia la ceok si apoi ne spune tot..
    Ave..muritori

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ALUPIGUS tigri coi18:33

      Ave Sizăr, Imperatore delle tutii țapii !
      Eo am o Dacea, mai veche decât tabla de pe casă ! Nu-m permit lemozână Vulva S40 decapotoasă fără coviltir, ca Ciripo Viurel Tehnocaricel, or Fiat Linea Ol Sizăn, ca Cezar Bulă Muci pi Kept, cel fără de TAB ! Ajdea a avut ajutoare, compensatorii și alea alea !
      Ura, trăească șăfii boș !
      Tic-tac, tic-tac...Ține gura să mă cac, Viurele, că ne-ai mințit ca la pecereu că ne repară, de mi-am făcut planuri pentru Madagascar, iar acu abea de-mi mai permit o ieșire până în Moghioroș !

      Ștergere
    2. Dacie maaa???..fugi dacilea cu caruta ta....

      Ștergere
  11. Vasile cu OU a G18:55

    Ura, trăească Viureaoa cumanduru, cel mai adevărat cariciopterist în veață, care a carat, pi buni, stâlpi de corent sus în munțîî patriei, cu cariciopteriul în kikaj !
    Ura, slava OUGheaua ! Slava Viureaoa !
    M-apuc ear să navighez ca să caot vacanțe în Madagascar !

    RăspundețiȘtergere
  12. O fi si cu ..CiuKKalata Moca??

    RăspundețiȘtergere
  13. Sa.ti traiasca...nu vei vedea 1 euro
    🤣🤣🤣🤣🤣

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu pot sa blochez..doar sa sterg comentariile!

    RăspundețiȘtergere
  15. Șef depozit ALUPIGUS20:03

    Bă exact acu l-am sunat pe Vasile și mi-a zis că nu poate vorbi, că tocmai e la microfon la trebuna șparlamentulu, în plin proces de reparare ! A zis că mă sună el și că pare a fi o chei !

    RăspundețiȘtergere
  16. Pe cine sa blocheze Ciorombel?

    RăspundețiȘtergere
  17. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  18. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa ni suji ..drimba..ca noi sintem AT-ii !
      Si Dumnezeu a zis ...Baa eu iubesc AT-ii..ca astia nu mi-au cerut niciodata nimic...
      Milogarii ceilalti ...ce sa mai vorbesc ..mi-a albit barba...

      Ștergere
    2. Sa treaisca nea VASILE ..ca el lupta pentru noi ...!

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    4. Pentru milogarii care vor si vor ajutoare dupa pensionare..lupta SABRINA BRUNOOOOOO...nu dau nume..Javra rosie comunista pajnic de puscarii.m_ARES..etc

      Ștergere
  19. Vios Ciripelis Șoptirikum09:14

    Hop, hop, hop,
    S-o loaț cu tonț la ceok !
    =======================
    Peseu: gata, s-a terminat ședința de reparare generală ! Ne bagă în BC și Ciucalata Mocca, și sporurilii de secretar general pecere IPI UTC pe hangar !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aiii...nuuu si CiuKKalata MoKKa.??,...nu se poate ..nu-i Korekt...!!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Demento..colonel..are pierderi de memorie
      Trebuie inteles .

      Ștergere
    4. Moș Pecerilă13:41

      Bă reapandulo, păi mojiu n-a zis nika rău de secretarii generali Pecere IPI UTC, în frunte cu secretarul erou între eroii neamulu ! Bue, botelie nu mi-a dat bagabonțîî, da me-a dat garsonelă cf.1 sporit, cu tot cu gaze ! Moaaaaa, ce paranghelii trăgeam, maxim până pe la 9-10, că se loa lumina ! Apoi, pe întoneric, treceam la huța-huța umeri-craci ! Băgam Carpaț fără, Vodka alb 50 Matrafox, Nechezol (Amigo, doar duminica) și alea alea ! Ce vremuri bre ! Până m-am însurat, că apoi me-am futat norocul !
      Bue, secretarii ăjdea (unii) chiar ierea oameni buni, nu te lăsau să caz cu curu în pulă ! Ni-aduc aminte că m-a kemat într-o zi secretarul pecere pe unitate, așa mai pe șestake, și mi-a zis să nu mai merg la nuj ce crâșmă din țentru, că nu e voe acoalea pt.tilicari și că sunt în atențea ceistulu ! Băjeat giugiuc, un locotenent-colonel bătrân, aproape de 60 de ani, exilat de la eșalon pentru că nu luase examenul de colonel de 3 ori la rând ! Mic, negricios, fro 60 de kile cu tot cu manta și trăgea cu TTul la marea artă !
      Și cu tilifonul e adevărat, am avut în cuplaj cu un alt tilicar ! Pfoaaaa ! Cu apartamentul o fo altă poveste, că m-au tot futat dintr-o garnizoană în alta, după academie, până mi s-a acrit ! Însă, de regulă, așa o fo, cum zici, după 1990 a început cumpărarea apartamentelor, cu rate de câțiva firfirei ! Și cu cartea ai dreptate, școala în mediul rureal avea valoare, dascăli de calitate, repartizați de partid acolea unde ierea nevoie de ei, nu unde vroia mușkiul lor ! 3/4 din clasa la lemeu ieream de la sate. Bine, nu ne ridicam kiar la nivelul celor de prin orașele mai mari, da nici prostani ca cei de az nu am fo, de greu mai găsești az pe la sate câte unul de răzbește !
      Muie bă ! Ar hi bun un Pecereu acu, măcar fro 10 ani ! Încă mai am carnetul. Plătesc și cotizațea retroaciv !
      Să vez ce mă fute Viureaoa, că mă pune să prezint raport de activitate și să-m fac otocritica ! Îm dă și mostrare cu blam, or cum dreacu se chema sancțiunea aia !

      Ștergere
    5. Io.te bre ca ara memorie RAM....
      CINE ZICEA CA.I NETED PE SCOARTA?

      Ștergere
    6. Cu casa..intaresc si eu
      Am luat apartamentul cu un purcoi de bani..adica mai ieftin de fo trei ori decît prima usa din parket..pusa de mine si care a facut fix 300 de marci hitleriste
      Jalea mare era ca aveam rate in valoare de vreo 15 lei la financiarul..care era o capitaneasa ...a unitatii !
      Facea asta un brat de documente ca sa.mi retina rata..hîrtiile costau mai mult decit rata
      Pe unde ma vedea..striga tare
      Plateste.ti domnule ratele odata..ca ai un camion de bani pe luna
      Eu luam pozitia..aia sobra si ii raspundeam
      Colega respecta contractul te rog🤣🤣🤣🤣
      Comandantul rîdea de facea pe el
      Apoi mi.a platit de la el..sa nu mai smiorcaie ...🤣🤣

      Ștergere
    7. Sa nu uitam sa multumim cui trebuie...
      Traiasca nea Nelu...sa.si ingroape toti dusmanii
      Si..multumim !

      Ștergere
  20. Rambo&Cezar
    Fomiști au fost Fomiști sunt inca!
    Practic sunt niste neterminați terminați. 😂

    RăspundețiȘtergere
  21. @/T2- CU U COI
    HAI SA.I NIMICIM PE RÎND
    TINE.L TU IN GURA CA.L FUT EU PE JIGODIA ASTA...

    RăspundețiȘtergere
  22. 🤣🤣😛😜🤨😝🤑🥳🤠🥸

    RăspundețiȘtergere
  23. Ala cu turba in cap..e slabut...Il trag eu pe stromeleag si.l ti.tu..

    RăspundețiȘtergere
  24. Pfoaaa, gata, pe surse, suntem ca și reparaț !
    Pregătiți-vă cardurile, că de luni începe să curge firfireii !
    Ura, trăească șăfii boș care ne-a reparat !
    Madagascar - j,arive !

    RăspundețiȘtergere
  25. Până la urmă îi repara Ciuca pe Rambo și Cezar?
    Ar trebui pentru că pare tot genul de fomist.
    Mă rog, uneori și între fomiști sunt orgolii.

    RăspundețiȘtergere
  26. Ciuca deja ii ajuta pe pârâții Rambo și Cezar prin scăderea prețului carburanților.
    Fomistii mai sus menționați nici de data asta cred că nu vor fi mulțumiți.

    RăspundețiȘtergere
  27. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rahat de televiziuni.....

      Ștergere
    2. Dășteptu09:03

      Rahat de formatori...
      Tofănisme de 2 bani, exact ca și pe vremea când ierea cel mai tare din parcare la em o 100 !
      Ce onoare, ce demnitate și alea alea ! Dacă tot n-au stat la celulă, să scrie cărț, măcar stau pe stiklă, ca să le mai curge nijde firfirei !
      Da ce ne mirăm, din moment ce, ici șea pe sectorul 5 care este, am avut și primare pârnăiaș !
      Moaaaa, ce dăștept sunt pe creiere ! Păcat că nu sunt și demiurg, caco lega Viurică Puță Mică !

      Ura, trăească șăfii boș !
      Tic-tac, tic-tac...dăjea bate vântul prin șparlament iar în Victoriei 3/4 îs în CO și CM !

      Ștergere
  28. Cezar07:37

    Hop, hop, hop,
    Și mnă dimigreața !
    Ca să vă tae greața
    S-o loaț nițel la ceok !
    ======================
    Az toț s-o loaț, că e serbătoare !
    Ne spune mintenaș redcur

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu fi neam prost! Nu.mi folosi numele transformat in renume
      Iti tai fortonasul ros..cu foarchifa pe lung...

      Ștergere
  29. Ortodoxe
    Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Dezlegare la peşte)

    Greco-catolice
    Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele). Începe Postul Sf. Petru şi Pavel. Post

    Romano-catolice
    Naşterea Sf. Ioan Botezătorul


    Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită în calendarul creştin ortodox la 24 iunie.

    Este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat.

    Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, numit şi "Înaintemergătorul", pentru că a anunţat venirea Mântuitorului Hristos, s-a născut în cetatea Orini, în perioada în care Irod era rege al Iudeii. Aşa cum este arătat în Sfânta Scriptură, naşterea sa a stat sub semnul unei minuni, căci a venit pe lume din părinţi înaintaţi în vârstă, care nu avuseseră copii, preotul Zaharia şi Elisabeta. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un mod deosebit.

    Vestea naşterii Sfântul Proroc şi Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Nu un înger oarecare a fost trimis de Dumnezeu să vestească naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, spune arhimandritul Ilie Cleopa (Vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996), ci Arhanghelul Gavriil, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.

    Pentru că nu a crezut cuvintele celui trimis de Dumnezeu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit şi numele celui nou-născut.

    RăspundețiȘtergere
  30. Anonim08:58

    @Wey ala cu sistem de irigatii si furtunase la pula , am auzit ca tu faci redpipi pentru pocalul de impartasanie al parnaiasului adventist reddog.

    RăspundețiȘtergere
  31. Rambo și Cezar se roagă în fiecare zi la sf micinic Ciuca Reparatoru' să facă o minune. 😁

    RăspundețiȘtergere
  32. Sabrina e tot în Paradis.
    Rambo și Cezar într-un fel de Infern.


    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02wMD3iox6sDWFAiVwPxqZLzecBxgLzZcJiqiAAC5eWLfqDpdL6tHLaLS6p4a53vQZl&id=100044393110797

    RăspundețiȘtergere
  33. tigri coi11:10

    Buey ci bagabonț, cum nu ej atent, cum ț-o dau la ceok !
    Raț ai dreq de rapandule ! Auz la ei, unul cică Caleașka Infanteriei, altul cică Treactoru cu Sfârlează...

    Peseu: tic-tac !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim11:44

      Sa ai servetele la indemana ca eu su cezar ti-am pregatit un smoothie cu branza si smantana de la noi din sula ca caprele-s la pasune.

      Ștergere
  34. E chestiune de karma.
    Se știe că Rambo a fost secretar demiurg la PCR și Cezar nu și-a plătit ratele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le.a platit ..comandantul mei pa prostache...m

      Ștergere
    2. 🤣🤣🤣🤣🤣🤣
      Ce prostovan...

      Ștergere
  35. Anonim12:25

    Cica guvernul ar fi o formatiune corala cu orchestra de ''instrumentisti .dirijor cel mai bleg si supus dar la aparare mai aveau nevoie de un trombonist si l-au gasit!

    RăspundețiȘtergere
  36. Am observat că Rambo și Cezar se sparg foarte ușor în ancheta.

    RăspundețiȘtergere
  37. Nea Vasile Trombon13:44

    De când cu rezboiul ăsta, apărură pe stiklă și fro doi jenerali de ăia adevăraț, nu făcuț la apelul bocancilor ca Gonțanu și Goprea ! Unul e Barbu, despre care mai auzisem pe la teveu, la emisiunea tilicară De Straje Patriei, iar celălalt Mândrescu, despre care nu jdiam nika ! Bine că mai avem și de ăștea prin meapeneu, de ne fac cinste castei și nu numai alde ăăăăă, îîîîîî, ori pârnăiași în libertate !
    Ambii absolvenți de lemeuri, cu siviuri impresionante. De alea pe bune, adică își pot justifica, la o adică, pe deplin titlul de dottore, nu ca plagiatore îîîîî, ăăăă, ngng !
    Se vede cu okiul liber că au valoare ! Bine, nu-s kiar demiurgi, ca Viurea ot Hurzicani, însă parcă vorbesc altceva decât politrucii îmbâcsiți !
    Ura !
    ================================

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Ăăăăă,îîîîî....ngng14:13

      Colonelul Ion Petrescu, ziaristul de la Armata României/Obositorul Militar, de az !

      Ștergere
    4. Care.i ultima unitate M.U. comandata de nenea ziaristul?
      De ce nu apar si Adevarati Comandanti ?

      Ștergere
    5. Dl col Iulian Mares ar merita să apară la tv.

      Ștergere
    6. Miorița lae15:44

      Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    7. Ce sa spuna ..m.Ares?
      Sa citeasca din regulamente?

      Ștergere
    8. Eu ma referea..la fodt Comandanti.de MU..ca domnul Ilie Marin..etc

      Ștergere
    9. LAE,
      Atentie la exprimare..ca nu esti la bojdeuca aia unde nu aveai voie....
      Vezi ca te futez..cu ranga indoita !

      Ștergere
    10. Ce Unitate a comandat de exemplu..Zdrongaru? Si cum a ajuns ofiter? Ce sîcoala de ofiteri are la baza?
      Aaa..ca si.a bagat ranga in cine trebuia..asta da..

      Ștergere
    11. Lae..Chioru..inca o chifla si te.am ras...

      Ștergere
    12. Cezar& Caleașca Pifanterulu17:24

      Zît !

      Ștergere
    13. ALUPIGUS CEZARICUS17:27

      Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    14. Comunicat Important catre Tara...
      Pina una alta pe acest blog...are identitaea cunoscuta si asumata MaKiss..tractoristul cu Helice si Subsemnatul !
      Asa ca de ar fi sa ramin doar cu el...nu va asumati identitatea..treceti pe alte bloguri ..sa-i luminati cu intelighentia voastra..sclipitoare precum becul negru...
      Am zis..!!!

      Ștergere
  38. Ilie de la Sculărie17:22

    L-am sunat acu pe Nae, să vedem stadiul RK, însă mi-a spus că nu are timp, că e ziua lui și e cu Vasile la una mică !
    La Geo intră mesageria ! Să-m trag secsu, parcă văd că me-am loat degeaba bilete pentru Madagascar !

    RăspundețiȘtergere
  39. Comandant Caleașcă Pifanterie18:18

    Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tehnocarici18:31

      Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    2. biit..bit..biiii ,,,, Identitate neasumata..posibil agent GRU
      Mars in scoica din care ai aparut !
      NB
      Si mergi si te caca in privata lu tac.tu (sic ! )
      Aia din fundul curtii ..facuta din 2 pari ! De unul te ti si cu altul dai dupa ciini sa nu te linga...

      Ștergere
  40. biit..bit..biiii ,,,, Identitate neasumata..posibil agent GRU
    Mars in scoica din care ai aparut !

    RăspundețiȘtergere
  41. Anonim19:11

    Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

HAI, UIMITI - MA !
Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!