Google Website Translator Gadget

joi, 18 ianuarie 2024

Lucian Mircea Stoenac · Generalul de divizie LEONARD MOCIULSCHI - singurul comandant de divizie de pe frontul de est și de vest care nu a avut studii superioare la Școala de Război S-a născut în ziua de 27 martie 1889 în localitatea Siminicea, județul Suceava. Tatăl ceferist și mama învățătoare au asigurat tânărului Leonard o educație aleasă în spiritul respectului cinstei și corectitudinii. A urmat cursurile liceului din Botoșani, și-a satisfăcut stagiul militar în R. 13 I., iar în 1911 a absolvit Școala Militară de Ofițeri din București și cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat comandant de pluton în R. 8 „Dragoș” 29 Infanterie din Dorohoi. O curiozitate a acelor vremuri din armată, în anul 1913 lt. L. Mociulschi a fost trimis la perfecționare în Centrul de Instrucție al Infanteriei de la Slobozia, unde după o lună de zile a fost exclus și trimis la unitate, pe motiv că acesta nu era de acord cu acțiunile frontale, în câmpul tactic, criticându-și cu vehemență lectorii, profesorii și șefii pe această temă. La vremea respectivă în regulamentele de luptă ale infanteriei era prevăzut doar atacul frontal, orice manevră de învăluire și de întoarcere fiind interzisă, iar autorii pedepsiți ca atare. În cariera sa militară generalul de divizie LEONARD MOCIULSCHI a îndeplinit funcțiile de comandant secund la B. 6, 8 și 12 V.M., de comandant al B. 4 și 5 V.M., de comandant al Grupului 5 Vânători de Munte, al D. 1 V.M. , iar pe front de comandant secund al D. 1 și 4 V.M., de comandant al D. 3 V.M. și de comandant al Corpului de Munte. În războiul de Întregire al Neamului din anii 1916 – 1917 a îndeplinit funcțiile de comandant de companie și de batalion de infanterie, pe frontul Oituzului, făcând parte din R. 8 „Dragoș” 28 Infanterie din Dorohoi (Botoșani). A fot cel mai brav, mai profesionist și mai valoros comandant pe care l-au cunoscut aceste unități și mari unități , cariera sa militară începând în anul 1911 și terminându-se în anul 1947, odată cu trecerea sa în rezervă (pensie). Sub comanda sa, D. 3 V.M. a mers din victorie în victorie pe teritoriul Caucazului, în Crimeea, munții Apuseni, în Ungaria și Cehoslovacia, dar în mod deosebit în masivele Bukk și Javorina, unde prin curajul și manevrele îndrăznețe concepute a cucerit aceste fortărețe naturale, acolo unde germanii sperau să oprească definitiv ofensiva vânătorilor de munte și a Armatei României. În întreaga sa carieră militară de 36 ani a fost decorat de neam, țară și rege de trei ori cu Ordinul „Mihai Viteazul”, lucru foarte rar întâlnit în istoria militară a României, cât și cu alte 28 de ordine și medalii românești, germane, rusești, finlandeze și franceze. Între 1947 -1955 a fost arestat de organele securității statului și fără a fi judecat, timp de opt ani, a suportat rigorile închisorilor comuniste de la Jilava, Poarta Albă, Târgu Ocna și Castelu, unde a îndurat cele mai cumplite măsuri represive, imputându-i-se fapte pe care nu le-a comis niciodată, fiind declarat criminal de război, pe motiv că pe frontul de est a condus la victorie D. 1,3 și 4 V.M.. În acest timp familiei sale i s-a stabilit domiciliul forțat în orașul Blaj, unde s-a întors și generalul după ieșirea din închisoare și unde i-a decedat soția. Pe timpul detenției pensia i-a fost suspendată, situație ce s-a perpetuat până în anul 1964 când a primit acest drept, fiind obligat ca în Blaj să muncească împreună cu soția în gară la încărcat și descărcat vagoane cu lemne și cărbuni pentru a putea trăi și plăti datoriile. După 1964 i s-au ridicat toate aceste interdicții, a primit dreptul la pensie, iar vânătorii de munte din Brașov (col. M. Perju) i-au asigurat o garsonieră în acest oraș, unde în 1980, la vârsta de 90 de ani, a încetat din viață lăsând cu limbă de moarte să fie incinerat, iar cenușa rezultată să fie presărată de vânătorii de munte pe vârfurile Pietrosul Rodnei, Călimani și Moldoveanu, acțiune ce a avut loc în ziua de 1 mai 1980. Generalul Leonard Mociulschi a fost singurul comandant de divizie de pe frontul de est și de vest care nu avea studii superioare la Școala de Război, fiind admis și susținut în această funcție de către conducătorul statului român Mareșalul Ion Antonescu, datorită capacității sale de a conduce acțiunile de luptă în munți. În Brașov, cât a locuit timp de 16 ani, a fost întrebat de un maior, absolvent al Academiei Militare de ce nu a urmat cursurile Școlii de Război. Acesta i-a răspuns: „Cea mai bună Academie Militară sau Școală de Război este muntele. Eu am urmat Academia Apusenilor, Călimanilor, Rodnei și pe cea a munților Făgăraș, nemaivorbind de cea a Bucegilor. Dacă vrei să înveți tactică, mergi la munte cu niște profesori așa cum am avut eu în persoana generalilor Iacobici, Todicescu, Manoliu, Dumitrache, Savu și Rasoviceanu. Cunosc foarte bine mulți generali, comandanți de divizii și corpuri de armată, premianți ai Școlii de Război, care pentru incapacitate tactică au fost destituiți de către Mareșalul Ion Antonescu pe frontul de est. Și astăzi în 1976, și ieri pe vremea mea, dar și mâine muntele va rămâne o necunoscută pentru majoritatea cadrelor de comandă, cu toate academiile pe care le-au absolvit.”

43 de comentarii:

  1. Hai bă ciobârlane că ne-ai plictisit cu Mociulschi ăsta al tău. Măcar de -ar fi fost pifan ca tine dar a fost VMist🖕. Măcar de -ar fi fost huoltean, dar a fost moldovan.Poți să te caci tu ca musca pe tavan spunând că săracul Mociulschi a fost fără AISM, Academia de Comandă și alte alea, că tu tot un ciobârlan de la GAZ rămâi 😂.
    Mai bine bagă una cu orckranienii tăi, ăia de mor ca șobolanii în tranșee....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Specialitatea VM este un plus la specialitatea ta de baza.Poti sa fii artilerie,genist,chimist etc la vânători munte.Toti vânătorii de munte fac alpinism ,trec puntea peste un curs de apa,fac așchii etc indiferent daca este infanterie,artilerie,chimist,genist etc.Am făcut practica la VM dar repartiția ca ofițer nu a fost sa fie la VM.La acea vreme la Sf Gh aveau si cai .

      Ștergere
  2. 𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟏𝟖 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
    ☑️ Războiul din Ucraina. Franța va livra Ucrainei 6 obuziere Caesar și va produce alte 78. Parlamentul Germaniei a respins propunerea de livrare Ucrainei a rachetelor cu rază lungă Taurus. Premierul Chinei nu a vrut să discute cu Zelenski la Davos. Medvedev recunoaște că Rusia nu va lăsa niciodată Ucraina în pace
    ☑️ Războiul Israel-Hamas. Crește riscul războiului dintre Israel și Liban. Israelul respinge propunerea SUA pentru două state și pe cea a Arabiei Saudite de încetare a focului. Armata Israelului a bombardat noaptea trecută ținte din Liban și Cisiordania. Primele lecții învățate de Israel din acest conflict: va achiziționa 2 escadrile de aeronave F-35, 2 de F-15 și 2 de elicoptere de atac Apache. De asemenea, Israelul va produce toată muniția în țară
    ☑️ SUA și UK au lansat, noaptea trecută, al patrulea atac asupra rebelilor houthi din Yemen
    ☑️ Pakistanul răspunde la atacul Teheranului și bombardează regiunea iraniană Siestan-o-Baluchistan, au fost ucise 3 femei și 4 copii în atac
    ☑️ Specialiștii chinezi au urmărit rachetele hipersonice rusești Kinjal și nu au fost impresionați
    ☑️ Protestele transportatorilor şi fermierilor continuă, la Afumaţi şi Vama Siret. Premierul Ciolacu promite că în ședința de joi Guvernul va lua hotărâri care să-i mulțumească pe transportatori

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-18-ianuarie-2024-1-53953

    RăspundețiȘtergere
  3. Și dl Olescu a fost la VM.
    E cu mult peste Cezar de la arma iepurași de camp.
    Și peste Nikk lindik mik.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim22:09

      Așteaptă să îl măsoare cu șublerul !

      Ștergere
  4. Chiar și rachetistul din fostul oraș Stalin care vrea să devina partizan în munți în așteptarea rușilor este peste cimisoreanul care a pierdut tabul și are o tigaie de Fiat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim21:47

    Hooopa!!! A apărut potaie. Pe unde dreak ai umblat jigodie toată ziua?
    Treci rapid și ne linje la coaie că mîine dimineață avem revista de front pe MH....și trebuie să ne prezentăm corespunzător.

    RăspundețiȘtergere
  6. În atenția cimisoreanului cu tigaia Fiat, Nikk lindik mik și rachetistul din fostul oraș Stalin.


    "Parlamentul European (PE) şi statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns joi la un acord prin care limitează la 10.000 de euro plăţile în numerar pe teritoriul UE, cu obiectivul de a apropia reglementările existente în cele 27 de state membre, foarte disparate, a detecta şi a limita tranzacţiile ”dubioase”, relatează AFP."

    RăspundețiȘtergere
  7. Bă, lăsați-l un pic să se odihnească pe "camaradul" Azorel. Se culcă, se odihnește, muine dimineața ia micul dejun , iar după aia ne scarpină din nou la chel 🍺. Acum, fără glumă, nu vreau să ne părăsească, să fie sănătos și cât mai mult timp de-acu înainte cariciul să ni-l sugă și belească

    RăspundețiȘtergere
  8. anonim22:23

    Băi tilicari, voi sunteți serioși, lăsați să se altereze stocul de mooie ?
    Hai, fiecare cu gamela-n mână.
    După porția asta, vă dă desertul col. Dogaru și vă repară RK, la fel ca până acum.

    https://sindicatulcmd.blogspot.com/2024/01/s_16.html?m=1

    Potaie, să ne lingi la koaie.

    RăspundețiȘtergere
  9. Poate merge și cimisoreanul care a pierdut tabul cu tigaia lui.
    Îl poate lua și pe Nikk lindik mik.

    "Fermierii au început să sosească în parcarea din centrul Timişoarei, unde vor protesta până în 24 ianuarie "





    https://m.ziare.com/protest-fermieri/fermierii-centrul-timisoarei-protesta-24-ianuarie-1847966?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

    RăspundețiȘtergere
  10. Dincolo pe blogul lui Vasile din Mehedinți de la arma penitenciare zice că e continut sensibil.
    Sunt de fapt niste martalogi care isi dau mooie la greu.
    Aia de pe acolo scriu de fapt si pe aici.
    Multi sunt ofițeri maidanezi neterminati gen Cezar, Nikk lindik mik si rachetistul din fostul oras Stalin.


    "Avertisment privind conținut sensibil
    Blogul poate include conținut sensibil. În general, Google nu examinează și nu sprijină conținutul acestui blog sau al altora. Pentru mai multe informații despre politicile noastre de conținut, consultați Regulile comunității Blogger."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. anonim23:01

      Păi da. Are și Google mândria lui capitalistă.
      Nu toți ciocoflenderii au acces acolo.
      Ciocoflenderii pot să ia mooie și aici.
      Nu uitați că se apropie ora două.

      Ștergere
  11. Nikk lindik mik scrie sub anonimat dincolo la Vasile de la arma penitenciare ca Cezar a dat cu ciokul la Google.

    anonim18 ianuarie 2024 la 22:47
    Asta cu rapotarea la Goagăl este sigur "opera" ciobanului de Padina/Țiuzăr/Ciobârlanul. Ne-a mai scărpinat el la coaie acum vreo 10 ani , de Nea Bozile a închis bloaga. Oricum, cel/cei care ne-au raportat, să ne -o belească neîncetat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim15:19

      Vai,vai,ce cultură vastă ai!!!!!

      Ștergere
  12. Io -te bă la Azorel 😂😂😂! Noi îl futem în cur, dar el mai vrea să o ia nițel. E din ăla masochist, urât, trist și mooist 😂

    RăspundețiȘtergere
  13. Se știe că Cezar era cam pârâcios încă de când era la grădiniță.
    E valabil și pentru Nikk lindik mik.
    Acum toți acești ofițeri maidanezi neterminați își dau mooie la greu online. 🤣
    De fapt își dau mooie de vreo 20 de ani când au terminat mormanele imense de ajutoare și solde compensatorii.
    Niste ratați!

    RăspundețiȘtergere
  14. Ofițerii maidanezi neterminați au impresia că mă pot cobori la nivelul lor
    Am și eu onoarea mea de agent de la arma penitenciare 💪
    Plus că e inegală lupta, nu e corect să mă lupt cu martalogii ăștia ratați
    Le mai dau cate i palma pe ceafa că la bulangii. 😁🤣

    RăspundețiȘtergere
  15. De departe cei mai distruși par a fi Cezar (cel cu tigaia) și Nikk lindik mik.
    Dar mai sunt și câteva anonime tari in plisc că albina in buze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim23:36

      Mars in ..zda ma-ti de jigodie că deja ai întrecut măsura

      Ștergere
    2. 🤣✌️💪

      Ștergere
  16. Agentului de la arma poolii: să te footem in cerul gurii 😂😜🖕

    RăspundețiȘtergere
  17. Probabil e vorba de Nikk lindik mik

    "Și lovit, și cu banii luați

    În urma procesului, Tribunalul Timiș a decis că reclamantul nu este îndreptățit să primească daune morale din partea Mc Donald’s pentru că incidentul a fost „fortuit”."

    https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/roman-lovit-in-cap-de-o-umbrela-de-la-mcdonalds-2332438.html?utm_source=newsshowcase&utm_medium=discover&utm_campaign=CCwqGQgwKhAIACoHCAowjK-WCzCf1K0DMPmImAIwrsLIAg&utm_content=bullets

    RăspundețiȘtergere
  18. Mojiu07:48

    Bă, care zda mă-ti ai închis academia ? Că mă dusăi la blibotecă să fac un studiu și mi-a zis Glugăl că numa dupe ce-mi înregistrează grupa sangoină ! Mai rău ca pe vremea lu Lupuș Intercraci, unde aveai dreptul doar să taci !
    MUEi, care mai treci p-acoalea, să-m zici și mie ce se mai dezbate . Ai aozit MUEi Reddy ?

    Peseaua: hop, hop, hop și muie dimigreața, vârtos s-o loaț la ceock, ca să vă tae greața

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coilinelu y07:52

      Peseaua: crecă numă ăștia de la Cepeseauă ne-au dat în gâț, că Nea Alică Fi8 e prea ocupat cu dezbaterea art.101, în haznaua lui dân Dolheasca !

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  19. Oai ce putem a bășină! Bă Țiuzăre, pune -l bă pe Zdreanță să se spele pe dinți!

    RăspundețiȘtergere
  20. Anonim09:55

    Slava Redd ! Un agent adevărat !

    RăspundețiȘtergere
  21. Anonim09:56

    Pai sa se spele că s-au trezit băieții și sunt nerăbdători să i-o dea la ceok !

    RăspundețiȘtergere
  22. Patroclea11:45

    Slava Zdreanță ! Cel mai tare-agent în clanță !
    Toată lumea jdieeee, Redu-i meserieee !

    RăspundețiȘtergere
  23. Da, lu ' domnu ajent principal șăf Zdreanță, hai în cor să -i dăm o clanță 😂 Hip hop, Hip hop, cu toții să i-o dăm la ceok 😂

    RăspundețiȘtergere
  24. Ceazăr13:49

    Grije mare camaraz, că lovește țiklonu !
    Doggy, vez la OO, mai dă-le limbi, să nu-ț înghețe !

    Peseaua: slava condușerea bună la suflet și omenoasă, care ne repară RK ! (auz, uăi, jeneral al armății, de la O&T, care a dat cu jmangla din fondul de rezbel !!!)

    RăspundețiȘtergere
  25. Vrăjâtoru din găOZ zis și Țiuzăr Pescuitoru14:38

    MUEi aceștia, ce mișcări mai st pe MH ?
    Cât ține Glugăl lanțurili pe porț ?
    Dogy, zi-ne bă Zdrențy, că tu ai acces acolo !

    RăspundețiȘtergere
  26. Pentru Țiuzăr ciobârlanul și el să ne plimbe ciocanul

    https://adevarul.ro/stiri-locale/alba-iulia/soferita-barbie-si-tir-ul-roz-georgeta-are-doua-2333008.html

    RăspundețiȘtergere
  27. Tulai Doamne ce mai ninje! Reddog vino de mi -o linje!

    RăspundețiȘtergere
  28. Salutări camarazilor de la celelalte arme (mai puțin cei cu bube in cap)

    RăspundețiȘtergere
  29. Dincolo la Vasile de la arma penitenciare se discuta despre emisiile de carbon, tastaturi, pinguini, filme, băștinași și emigranți etc.
    Un fel de ghiveci.

    RăspundețiȘtergere
  30. Rambo a postat un videoclip cu amanta.
    Probabil erau la Viena.

    https://www.facebook.com/share/p/B6bNaa64yoEV8Lbo/

    RăspundețiȘtergere
  31. Exista suspiciunea rezonabilă că Nikk lindik mik a sifonat la Google blogul lui Vasile de la arma penitenciare.

    RăspundețiȘtergere
  32. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

HAI, UIMITI - MA !
Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!