Pe
26 aprilie 1986 avea aloc primul si, pana in prezent, cel mai grav
accident nuclear din istorie. Astazi, Cernobil e un punct important pe
harta turismului in zone devastate. Ucrainenii nu au timp sau dispozitie
sa se gandeasca la tragedia din urma cu aproape trei decenii. Strainii
vin, privesc si pleaca. Poate ca evolutia e normala dupa atata timp, dar
ea ascunde pericolul uitarii si un fals sentiment de siguranta.
Drumul
de la Kiev la Cernobil dureaza aproximativ doua ore in unul din
microbuzele care duc vizitatorii pana la o distanta de 200 de metri de
reactorul 4 al fostei centrale nucleare. Primul control are loc la
limita de 30 de kilometri de centrala. Se verifica pasapoartele, se
compara listele, microbuzele stau unul dupa celalalt si isi asteapta
turistii sa treaca de un control ce lasa mai degraba impresia de
rigurozitate decat cel de la aeroport. Cativa pasi dupa bariera incepe
strangerea de semnaturi. O declaratie pe proprie raspundere, prin care
statul ucrainean nu isi asuma nicio raspundere, o luare la cunostinta a
regulilor de securitate si incursiunea in universul Cernobilului poate
incepe.
Dupa
bariera se asterne linistea in microbuz. Ghidul, Nicolai Fomin, incepe
masuratorile de radiatii ca sa linisteasca lumea. Intre 0,1 si 0,3 µSv/h
(microsiverts per ora) este limita normala oriunde in lume. Aparatul
lui arata 0,12 si linistea e deranjata de unele rasuflari de usurare.
Drumul duce prin satul Zalissya, una din cele 186 de comunitati din zona
centralei Cernobil, care au fost evacuate in urma accidentului din
1986. In total, 130.000 de oameni au fost stramutati. Unii, putini, au
decis ulterior sa se intoarca in zona de excludere de 30km. In Zalyssia
locuieste doar doamna Rozalia, care s-a saturat sa vada turisti.
In
total, circa 1.700 de oameni locuiesc, astazi, in orasul Cernobil. In
ciuda coincidentei de nume, acest oras nu este cel mai apropiat de
centrala nucleara. De altfel, comunitatea e atestata documentar inca din
1193. Oamenii de aici, toti peste 18 ani, lucreaza, in majoritate, la
noul sarcofag care trebuie sa acopere reactorul 4 al centralei si sa
protejeze pret de 100 de ani de radiatiile inca foarte periculoase.
Nicolai Fomin spune ca lucrarile efectuate de o companie franceza sunt
deja in urma cu un an, motive oficiale nu exista.
Radiatiile
cresc usor, dar nu depasesc limita normala pana in fata cladirii unei
scoli abandonate. Strazile din zona sunt acoperite cu mai multe straturi
de asfalt, dar bucati de pamant, precum cea de la baza unui copac din
fata scolii din Kopachi, au ramas contaminate in ciuda eforturilor de
curatare. Masuratoarea lui Nicolai Fomin arata 10, uneori chiar 11 µSv/h
si turistii se ingramadesc sa auda beep-urile isterice ale aparatului
si sa-i faca poze cu un arsenal de telefoane, tablete si aparate foto.
Nicolai
are circa 500 de tururi la activ in zona Cernobil si a vazut, in
ultimii cinci ani, cum se schimba incet-incet peisajul din zona de
excluziune. Povesteste cum natura isi revine si pune stapanire peste
ruinele urbane „si nu pentru ca ar fi avut probleme cu radiatiile, ci
pentru ca nu mai sunt oameni aici”. Greu de concluzionat daca e doar o
replica de linistire sau o realitate studiata de cercetatori in zona. Ce
il deranjeaza insa pe Nicolai Fomin e amprenta turistilor. „Vad cum, de
la excursie la excursie, se schimba cate ceva. Mobilele nu mai sunt la
locul lor, cartile sunt deschise fix la pagina cu Lenin, totul pare din
ce in ce mai aranjat”, spune ghidul cu voce joasa, parca ar vrea sa nu
il auda chiar toata lumea.
Kopachi
este la limita „zonei moarte” sau a celei de excluziune de 10km in
jurul fostei centrale. Aici, radiatiile sunt mai puternice, in medie
ajung la 0,7 µSv/h. Drumul mai departe trece printr-un al doilea punct
de control, unde sunt verificate listele, uneori si pasapoartele, dar,
de data aceasta, pare ca politistii se bazeaza pe constiinciozitatea
colegilor de la limita de 30km.
Epicentrul
turului este la 200 de metri de reactorul 4 al centralei nucleare
Cernobil. De fapt, reactoarele 3 si 4 formeaza o singura cladire,
reactoarele 1 si 2 sunt putin mai departe. Lacul de racire din imediata
vecinatate e in continuare intretinut pentru ca fundul e plin de
particule radioactive, iar apa are rol de scut. Acelasi rol il are si
sarcofagul care acopera reactorul 4. Imaginea nu e una care sa dea
inceredere: acoperisul e ruginit, peretii sunt crapati. Speranta da noul
sarcofag, un semicilindru care luceste in soare, la care se lucreaza
chiar si sambata. Cand va fi gata, noul sarcofag urmeaza sa fie mutat pe
sine deasupra unitatii 4. Ar trebui sa fie terminat la sfarsitul
acestui an, macar la comemorarea de trei decenii sa fie instalat.
Nicolai nu e increzator.
Catre
pauza de pranz, microbuzele trec pe portiunea de drum cea mai
contaminata. E fix pe partea opusa a reactorului 4, opusa fata de
parcarea unde oprisera mai devreme, si radiatiile sunt intre 8 si 10
µSv/h. La cantina insa, acolo unde iau masa muncitorii de la centrala,
aparatele arata valori normale. Turistii sunt asigurati ca mancarea nu e
din zona, ci adusa in fiecare zi de la Kiev. La intrare, un aparat de
masurat radiatiile din corp serveste drept distractie. Trebuie sa se
aprinda un bec - al doilea, cel portocaliu - pentru ca turistul sa poata
intra in cantina. Nimeni nu a fost respins pana acum.
La
3km de reactor se asterne orasul fantoma: Prypiat. Fusese construit in
1970 de sovietici special pentru familiile muncitorilor de la centrala.
Aceasta trebuia, apropo, sa aiba cinci reactoare. Ultimul nu a mai fost
terminat dupa accidentul din 1986. Toti cei 48.000 de locuitori au fost
evacuati a doua zi dupa explozia din reactor. Chiar si asa, pentru multi
a fost prea tarziu. Fusesera deja expusi unei doze de mii si mii de ori
mai mare decat limita mortala. „Ca sa nu creeze panica, autoritatile au
preferat sa minta si sa spuna ca evacuarea e temporara, pentru doar
trei zile. Oamenii si-au luat niste bani si niste haine. Au lasat totul
in urma si nu au mai avut voie sa se intoarca”, povesteste Nicolai.
Multe
articole despre Prypiat spun ca, de la evacuare, orasul a ramas parasit
si neatins. O minciuna. Da, cladirile sunt acolo. Stau si nu cer nimic.
Nici sa fie vizitate, nici sa fie ocolite. Cu siguranta insa ele nu au
cerut niciodata sa fie praduite pana la tencuiala in cele mai multe
cazuri. Lipsesc geamuri, gresie, faianta, chiar si tapetul a fost rupt
de pe peretii multor apartamente. Tevile, caloriferele, obiectele
sanitare „au fost furate ca in codru, iar asta e o lipsa grava de
respect”, spune Nicolai. Multe in afara peretilor si zidurilor nu au mai
ramas, asa ca, probabil, furatul s-a mai domolit. Culmea ar fi ca
cineva sa se apuce sa fure elemente ale radarului Duga 1 - mandria
sistemului sovietic de alerta in caz de atac balistic, a carui
activitate s-a intrerupt dupa accidentul nuclear.
Ce
exista din belsug in Prypiat e linistea intrerupta doar de cantecul
pasarilor si sunetul de cioburi sub picoare. Probabil cel mai faimos
punct al orasului e roata mare de la balci, care nici macar nu a apucat
sa fie inaugurata oficial inainte de accident. Langa microbuzele care
asteapta turistii la plecare, o vulpe vine sa cerseasca de mancare.
Mananca sandwichuri. Cu paine cu tot.
Pe
drumul de intoarcere catre Kiev, Nicolai povesteste ca ucrainenii nu se
mai gandesc la Cernobil. Au alte griji. Tocmai au avut o revolutie,
important e sa stea cu ochii pe noul guvern. Cand nu o fac, se uita cu
atentie la moneda nationala, care pierde valoare pe zi ce trece. Si ar
mai fi si micul detaliu al razboiului din estul tarii.
Cine
ii poate invinovati pe ucraineni ca au altele pe cap? Eu nu pot. Vad in
jur semnele trecerii timpului si ma gandesc ca, poate, atitudinea e
normala. Intre timp insa, poate ar trebui sa ne gandim daca Ucraina e
sigura din punct de vedere nuclear. O tara cu un guvern nu tocmai
stabil, confruntata cu un atac la suveranitatea sa si cu o clasa
politica profund corupta se pregateste sa prelungeasca durata de viata
la mai multe reactoare nucleare din cele 15 de care dispune in prezent.
E
posibil ca Ucraina sa aiba nevoie de sprijin din partea statelor vecine
si/sau din partea institutiilor europene pentru ca normele acestui
proces sa fie respectate. Daca e asa - asta am venit sa aflu - atunci
Ucraina trebuie ajutata. In joc nu e numai securitatea sa, ci a
intregului continent.
Acest articol a fost realizat in cursul unei calatorii de documentare organizate de reteaua Bankwatch. Fotografii de Ioana Moldovan.
Tensiunile
dintre NATO si Federatia Rusa au atins un nivel nemaiintalnit in
ultimii ani. Alianta reactioneaza si instaleaza, pentru prima data de la
sfarsitul Razboiului Rece, o linie directa de comunicatii cu statul
major rus pentru situatii de criza, informeaza Frankfurter Allgemeine
Sonntagszeitung (FAS). Intre timp, relateaza Newsweek, Finlanda strange
informatii despre cei 900.000 de rezervisti de care dispune.
Author: 
