Mesajele din Armenia și Azerbaidjan despre succesele lor în luptele pentru Karabakh sînt prea contradictorii. Ce spun sursele oficiale despre ele? Cîte vehicule militare și drone au fost pierdute de părți? Cîți morți și răniți? Au existat atacuri asupra civililor, au fost comise crime de război? Și ce rol joacă Turcia în acest conflict?
De cînd Azerbaidjanul a lansat o ofensivă împotriva forțelor armene în Nagorno-Karabakh, pe 27 septembrie, ambele părți au publicat pe rețelele sociale un număr imens de fotografii și videoclipuri – mărturii ale luptelor. În mod constant apar imagini cu vehiculele militare care iau foc după o nouă lovitură de dronă și despre modul în care personalul militar dispare brusc sub o ploaie de focuri de artilerie. Fotografiile arată clădiri rezidențiale distruse de rachete uriașe și munți de cadavre ieșite din atacuri mortale în văile înguste. Reporterii care îndrăznesc să viziteze orașele armene și azere între bombardamente împărtășesc imagini de distrugere și povești legate de incredibila suferință umană. O cantitate atît de mare de date înspăimîntătoare poate spune povestea reală a ceea ce se întîmplă în jurul Nagorno-Karabakh. Dar nu uitați că ceea ce intră în obiectivul camerei și apoi apare pe internet este departe de a oferi o imagine completă a ceea ce se întîmplă.
Iată ce surse deschise și povești ale jurnaliștilor relatează despre schimbările de frontieră din timpul conflictului, despre pierderea vehiculelor militare, numărul morților, pierderea dronelor, atacurile asupra civililor, crimele de război și rolul pe care l-au jucat în acest conflict.
Forțele terestre din Azerbaidjan au capturat o parte semnificativă a teritoriului
Actualul război se poartă pentru Nagorno-Karabakh, o regiune din Transcaucaz cu o populație predominant armeană, dar care este considerată formal o parte a teritoriului Azerbaidjanului. După războiul din anii 1990, guvernul armean al Republicii Nagorno-Karabah a controlat această regiune și cîteva regiuni azere adiacente, cu sprijinul Armeniei. Istoria crimelor reciproce atroce și a violențelor etnice care au precedat prăbușirea Uniunii Sovietice a dus la cîteva decenii de lupte la frontieră, precum și la adîncirea ostilității și a neîncrederii între armeni și azerbaidjeni. Nu s-au făcut progrese vizibile în direcția soluționării pașnice a acestui conflict.
Pînă pe 22 octombrie (ostilitățile s-au reluat pe 27 septembrie a.c. – ed.), forțele azere au recucerit o serie de așezări și înălțimi strategice de la forțele armene pe toată lungimea liniei frontului în Nagorno-Karabakh, inclusiv (pînă de curînd) orașele dens populate Hadrut, Madagiz și Zangelan, precum și multe sate, cum ar fi Fizuli, Dzhabrail și Talish. În timp ce rapoartele privind schimbările teritoriale efectuate de Armenia și Azerbaidjan sînt adesea contradictorii, unele dintre aceste modificări pot fi verificate din imaginile de geolocalizare captate de armata azeră în aceste zone. O analiză din 22 octombrie, a arătat că forțele azere au ocupat aproape 10% din teritoriul Nagorno-Karabakh, care anterior era deținut de forțele armene. Conform unei alte analize, ale cărei rezultate au fost publicate pe 14 octombrie, forțele azere au capturat 2,8% din teritoriul Nagorno-Karabakh. În discursul său din 20 octombrie, liderul Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a anunțat că scopul său este de a elimina forțele armene din regiune. Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan, care își demonstrase anterior disponibilitatea de a negocia, a declarat ulterior că armenii vor accepta ori victoria, ori înfrîngerea și că opțiunea intermediară nu le va conveni. Forțele armate azere speră că succesele lor în confiscarea teritoriilor vor încălca integritatea liniilor de apărare armene, ceea ce le va permite să avanseze cu viteză mai mare și cu pierderi mai mici. Între timp, trupele armene își întăresc resursele în materie de apărare, deoarece forțele azere, reușind să străpungă un sector al acesteia, se vor confrunta imediat cu o nouă linie de apărare puternică. Această strategie se bazează pe peisajul montan din Nagorno-Karabakh, care oferă trupelor armene fortificații naturale. Înălțimile de comandă oferă o vedere a zonei în mare parte lipsită de acoperire, iar drumurile înguste oferă o mulțime de oportunități pentru atacuri mortale.
Conform noilor videoclipuri, forțele armene s-au retras cel mai probabil în păduri, ceea ce le oferă acoperire împotriva supravegherii aeriene și a atacurilor. Dar terenul montan creează, de asemenea, dificultăți pentru partea apărătoare, împiedicînd aprovizionarea cu provizii, retragerea și contraatacurile. În special, dacă Azerbaidjanul va reuși să pună mîna pe coridorul Lachin, care leagă Stepanakert de Armenia, atunci regiunea Nagorno-Karabakh va deveni imposibil de apărat și nici refugiații din rîndul civililor nu vor putea să o părăsească. Potrivit unor rapoarte, trupele azere sînt deja la 10 kilometri de coridorul Lachin. Există un alt aspect important: pe lîngă luptele de pe linia frontului, unitățile de furnizare și liniile de comunicație armenești sînt supuse atacurilor aeriene la o scară fără precedent.
Armenia suferă pierderi catastrofale de vehicule militare și piese de artilerie ca urmare a loviturilor cu drone
Sute de videoclipuri publicate de autoritățile din Azerbaidjan arată drone lovind vehicule de luptă armene și arme grele distrugînd armături și provizii armene. Guvernul azer a postat chiar videoclipuri cu aceste atacuri pe panouri digitale pentru ca oamenii să le vadă. Principalul sistem utilizat în desfășurarea luptei aeriene în Azerbaidjan în acest conflict a fost reprezentat de dronele turcești TB2 Bayraktar, care pot furniza lovituri precise de la o înălțime relativ sigură folosind micro-rachete ghidate cu laser și pot ajuta la executarea loviturilor de artilerie mortale. Azerbaidjanul folosește, de asemenea, drone israeliene Garop și muniții Orbiter-1K, care sînt capabile să-și urmărească țintele și să le lovească.
Forțele azerbaidjene folosesc, de asemenea, drone fabricate pe plan local, inclusiv avioanele de transport destul de vechi An-2 (clasificare NATO-Colt - n.red.). Unele dintre aceste aeronave, pot transporta bombe FAB de 250 kg. Videoclipurile surprinse de forțele armene arată distrugerea a cel puțin 7 drone azeriene, de obicei folosind sisteme portabile de apărare antiaeriană. Între timp, Azerbaidjanul practic nu își folosește elicopterele de atac. Aviația militară armeană nu a prezentat prea multă activitate, cu excepția zborului de luptă al Su-25K, care a dus la pierderea acestui avion în circumstanțe neclare.
Putem calcula cu aproximație magnitudinea pierderilor materiale ale părții armene datorită analizei efectuate de bloggerii Stijn Mitzer și Jakub Janovsky, care documentează și clasifică pierderile vehiculelor militare pe baza materialelor vizuale de pe ambele părți, încercînd să prevină ca același vehicul distrus să fie numărat de mai multe ori. Desigur, calculele lor nu pot acoperi toate pierderile suferite de părți, întrucît nu toate aceste pierderi au fost captate de camere și au fost postate pe internet. Cu toate acestea, analiza lor ne poate oferi o idee minimă a numărului de vehicule deteriorate, distruse și capturate.
În prima zi de ostilități, dronele azerbaidjene au lovit în principal sistemele de apărare antiaeriană apropiate din Nagorno-Karabakh. Aceste sisteme sovietice, lansate în anii 1970 și 1980, au fost utilizate în principal împotriva aeronavelor și probabil că nu aveau tehnologia pentru a detecta și elimina dronele la mare altitudine și la distanță mare. Mai tîrziu, au fost lansate lovituri mai puternice și sisteme autopropulsate de apărare antiaeriană 2K12 și pe radarele sistemului de apărare antiaeriană.
Sisteme de apărare aeriană care au fost deteriorate sau distruse:
- 14 sisteme de rachete antiaeriene 9K33M3 ,,Osa” și sisteme de rachete antiaeriene 9K35 ,,Strela-10”;
- 4 sisteme de rachete antiaeriene S-300PS și un sistem de rachete antiaeriene 2K12;
- 8 radare de apărare aeriană.
La cîteva zile după izbucnirea ostilităților, dronele au început să lovească în principal vehiculele de luptă, obiectele și piesele de artilerie situate în spatele sau care se apropiau de linia frontului. Redăm o listă incompletă a vehiculelor armene care au fost avariate, distruse sau capturate. În total, acest număr de vehicule corespunde numărului de vehicule din aproximativ cinci batalioane de tancuri sau de infanterie motorizate:
- 144 de tancuri principale de luptă T-72 și T-72B;
- 35 de vehicule de luptă de infanterie BMP-1 și BMP-2;
- 19 transportoare multifuncționale MT-LB, dintre care unele erau echipate cu arme grele;
- 310 camioane, jeepuri și diverse vehicule fără blindaj.
Pierderile părții armene în ceea ce privește piesele de artilerie nu par a fi mai puțin impresionante. Pînă la 22 octombrie, pierduseră atîtea arme cît ar fi fost suficiente pentru șase sau chiar șapte batalioane de artilerie:
- 49 obuziere și tunuri de cîmp remorcate de 122 mm și 152 mm;
- 12 obuziere autopropulsate 2S1 și 2S3;
- 52 sisteme de rachete cu lansare multiplă de 122 mm BM-21 ,,Grad”;
- 3 sisteme de rachete cu lansare multiplă BM-30 și WM-8;
Începînd cu jumătatea lunii octombrie, imaginile cu drone au arătat atacuri sporite asupra pozițiilor de infanterie, cel mai probabil în apropierea liniei frontului. De la începutul ostilităților, partea azeră a suferit și pierderi materiale. Forțele armene, folosind în principal rachete antitanc ghidate, artilerie și lansatoare de grenade cu rachetă, au reușit să distrugă și să captureze:
- 20 de tancuri principale de luptă T-72A și AV;
- 2 tancuri principale de luptă T-90S;
- 17 vehicule de luptă de infanterie urmărite BMP-1, BMP-2 și BMP-3;
- 5 transportoare blindate BTRA-82A.
