Statuia lui Traian, hidoşenie de serie. “Căţeaua pe care o ţine în braţe parcă e victimă de la Cernobîl”
2 mai 2012, 08:30 | Autor: |
Sculptura-hibrid amplasată pe scările Muzeului de Istorie, care i-a îngrozit pe români, mai are două copii peste hotare, ascunse de ochii lumii. Se observa usor ca MM nu-i in curul gol!!!
În ziua în care s-a înscris oficial în cursa electorală pentru un nou fotoliu de primar, Sorin Oprescu a crezut că va bifa evenimentul printr-un moment cultural remarcabil.A dezvelit o statuie cu Împăratul Traian, gol-puşcă, care ţine în braţe o lupoaică cu un apendice care îi iese din gât, amplasat fix pe scările Muzeului de Istorie a României, exact ca nuca-n perete.
Dacă pentru unii a constituit motiv de amuzament, alţii s-au simţit sfidaţi de „monstruozitatea" ieşită din mâinile sculptorului Vasile Gorduz, mort în urmă cu patru ani.
Spaniolii au ascuns statuia
Mai mult, creaţia nu este unicat. Artistul a creat trei copii fidele ale statuii cu împăratul roman înfăţişat ca Apollo, dezbrăcat, cu o lupoaică care pare că levitează în faţa lui.
O copie a sculpturii a rămas nefinisată de 20 de ani, în Roma
Una dintre ele este aşezată, dosit, pe malul unei ape din Sevilla. Deşi iniţial trebuia amplasată în centrul oraşului, autorităţile au decis să ascundă ciudăţenia la periferie, pe malul unei ape.A treia statuie este amplasată în curtea Accademia di Romania din Roma, nefinisată însă, deşi zace de 20 de ani în curtea instituţiei fără s-o observe foarte multă lume.
Nici statuia expusă pe scările Muzeului de Istorie nu a fost finisată de Vasile Gorduz. Cel care i-a terminat lucrarea a fost un ucenic, Dragoş Neagoe, un arhitect din Crevedia.
Muzeul nu vrea monumentul
Primarul general a precizat că statuia pe care Vasile Gorduz a realizat-o este o împlinire a proiectului pe care l-a început în urmă cu doi ani de zile, pornind de la Piaţa Roma.
La fel de frumos a vorbit despre operă şi academicianul Răzvan Theodorescu. „Vom avea, de-acum, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, un simbol al naţiunii noastre care realizează întâlnirea între latinitate şi creştinism, cei doi piloni ai poporului român".
Nu de aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii Muzeului de Istorie, care au intrat în conflict cu Primăria Capitalei din cauza monumentului şi încearcă acum să scape de chiriaşul nepoftit.
Muzeul nu vrea monumentul
Primarul general a precizat că statuia pe care Vasile Gorduz a realizat-o este o împlinire a proiectului pe care l-a început în urmă cu doi ani de zile, pornind de la Piaţa Roma.
La fel de frumos a vorbit despre operă şi academicianul Răzvan Theodorescu. „Vom avea, de-acum, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, un simbol al naţiunii noastre care realizează întâlnirea între latinitate şi creştinism, cei doi piloni ai poporului român".
Nu de aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii Muzeului de Istorie, care au intrat în conflict cu Primăria Capitalei din cauza monumentului şi încearcă acum să scape de chiriaşul nepoftit.
O altă copie a sculpturii a fost amplasată la periferia Sevillei
„Au existat nişte presiuni din partea primăriei. Ce pot să zic este că, forţat sau nu, vom scăpa de statuie, pentru că muzeul trebuie restaurat, la fel şi scările pe care se află monumentul. Nu e o plăcere pentru noi să vedem cum se amuză lumea de ce a răsărit în faţa instituţiei", a declarat directorul Ernest Oberlander Târnoveanu.La fel de indignaţi sunt şi majoritatea bucureştenilor care trec prin faţa muzeului şi fie îşi fac cruce, fie se întrec să pozeze ciudăţenia cu aprecieri dintre cele mai amuzante.
„Căţeaua parcă e victimă de la Cernobîl, cu acea coadă care îi iese din gât. O reprezentaţie grotescă!", spune un student. Pe lângă el trece o doamnă care gesticulează a lehamite în faţa nudului. „Ce ne mai miră că e gol? Singurele legături ale romanilor cu dacii au fost sexuale".
În 2009, la un an de la moartea lui Vasile Gorduz, Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, din cadrul Primăriei Capitalei, a prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 suma de 200.000 de lei pentru transpunerea în bronz a monumentului.
A încercat să-l sculpteze pe Ştefan cel Mic şi Schilod
Vasile Gorduz a fost la un pas să pricopsească şi municipiul Bacău cu o statuie a lui Ştefan cel Mare în viziune proprie. În anul 1995, o asociaţie a veteranilor din Bacău a avut iniţiativa de a ridica în centrul oraşului o statuie ecvestră a domnitorului. A fost lansat un concurs de proiecte şi s-au prezentat aproape 30 de machete.
Gorduz şi l-a imaginat pe Ştefan cel Mare în mod original
O comisie de specialişti de la Inspectoratul Judeţean de Cultură a jurizat concursul, iar alegerea făcută a şocat opinia publică. Lucrarea lui Vasile Gorduz prezenta un individ slăbănog şi pirpiriu, cu o cruce în mâna stângă, îmbrăcat într-un fel de maieu de mărime XXL şi aşezat pe ceva ce merita cu prisosinţă apelativul de mârţoagă.Scandalul declanşat a dus la reluarea jurizării şi la atribuirea lucrării către un sculptor cu o viziune ceva mai clasică a lui Ştefan cel Mare. Dar nici statuia câştigătoare nu a fost scutită de peripeţii.
La inaugurare, în 1997, pânza cu care era acoperită statuia s-a agăţat de sabie şi nu a putut fi coborâtă nici de premierul de atunci, Victor Ciorbea, nici de primarul Sechelariu, care s-a atârnat cu toată greutatea de sfoară. Băcăuanii au putut admira statuia abia după intervenţia unui pompier.
Cine este Vasile Gorduz
Sculptorul român Vasile Gorduz (foto) s-a născut pe 8 octombrie 1931 în comuna Trifeşti, Orhei. Absolvent în 1961 alAcademiei de Arte Frumoase din Bucureşti, devine după doi ani membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
De-a lungul vieţii, a primit şase premii, primele trei luate în 1983, iar ultimul în anul 2003 - Premiul „Prometeus Opera Omnia" al Fundaţiei Anonimul, împreună cu soţia sa, Silvia Radu, de asemenea sculptor. Din 1990 a fost profesor universitar la catedra de sculptură a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.Operele sale au fost expuse la expoziţii din Varsovia, Praga, Leningrad, Roma. A trecut în nefiinţă în anul 2008, înainte de a finisa controversata statuie instalată zilele trecute pe treptele Muzeului Naţional de Istorie din
Bucureşti.
"Căţeaua parcă e victimă de la Cernobîl, cu acea coadă care îi iese din gât. O reprezentaţie grotescă!"
Student
"Statuia este un simbol al naţiunii noastre care realizează întâlnirea între latinitate şi creştinism, cei doi piloni ai poporului român."
Răzvan Theodorescu academician
Mihai Oroveanu, omul care a dat avizul
În mod paradoxal, Mihai Oroveanu, preşedintele Comisiei Monumentelor de For Public a Ministerului Culturii, şi cel care a semnat pentru amplasarea monumentului pe scările Muzeului de Istorie, este ginerele liderului comunist Leonte Răutu, cel care a prigonit orice expresie a spiritului naţional în numele unui „internaţionalism" care nu însemna altceva decât completa anihilare a tradiţiei.
Crescut în lumea artei, altoit uneori (cu bastonul) chiar de către Pallady, acesta s-a bucurat de-a lungul timpului de colaborarea şi de prietenia unora dintre cei mai de seamă artişti români.
Statuia lui Eminescu i-a oripilat pe românii canadieni
Eminescu în cămaşă de nebun, sculptura-caricatură din MontrealÎn 2004, o altă operă semnată Vasile Gorduz a oripilat românii din Canada. În oraşul Montreal a fost inaugurată, în prezenţa preşedintelui de atunci Ion Iliescu, statuia ce se vrea a-l înfăţişa pe Mihai Eminescu.
Marele poet român este însă reprezentat ca fiind un bolnav bezmetic, care se uită în sus cu gura căscată. Îmbrăcat într-o cămaşă de noapte, acesta pare a fi scăpat de la un spital de nebuni.
Forumurile românilor din Canada au dezbătut imaginea lui Mihai Eminescu în viziunea lui Gorduz. Majoritatea celor care au comentat nu au fost deloc încântaţi de realizarea sculptorului.
„Statuia lui Eminescu de la Montreal este o batjocură. Este un mort care a intrat în stare avansată de descompunere şi mantia pe care o poartă i se lipeşte de corpul în descompunere", este comentariul lui Doru Barbu, pe site-ul romanians.bc.ca.
În 2010, geograful sef al Departamentului de Stat american (acum ambasador SUA in Afganistan), dadea publicităţii o harta cu noile graniţe ale statelor Europei, graniţe care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist.
Actualele judeţe Dolj, Caraş -Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor;
Publicaţia franceză ‘Le Matin’ arăta harta mai sus, menţionată în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie: „Ţigani”.
În mod straniu, aceste evenimente au fost prezise oficial cu 10 ani în urmă. Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armata Mircea Chelaru a anunţat o conferinţă de presă ad-hoc, seara târziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă ”Republica Rroma a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amănunte. La câteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că „se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol.” A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru si-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Chelaru afirma: “Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″. Atunci, declaraţiile generalului Cheler mi s-au părut nişte aberaţii şi am fost de acord cu cererea preşedintelui Emil Constantinescu să-i ceară demisia din funcţia de şef al Statului Major. Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din câte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sânge”.